La câțiva kilometri de Focșani, oamenii trăiesc zi de zi cu o amintire terifiantă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Uitate de timp, lăsate în paragină, clădirile construite ca să apere România de ruși au ajuns să fie folosite într-un mod cu totul neașteptat, în loc să fie puse în valoare.
Puțini au idee ce comoară uitată de timp și neglijată de autorități zace în paragină undeva într-un colț al Moldovei, la 40 de kilometri de Focșani, zona Panciu, cinci kilometri de satul Jorăști, pe terenul agricol al comunei Păunești, la Doaga și Mândrești. Acolo, acum aproape opt decenii, au fost ridicate în mare grabă peste 150 de cazemate și forturi. Structurile făceau parte, la acea vreme, din Linia Fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, o linie defensivă importantă în „Poarta Focșanilor”.
Linia de fortificații avea o lungime de mai bine de 160 de kilometri și era formată din în jur de 1600 de buncăre și cazemate. 150 dintre acestea sunt pe teritoriul comunei Vânători, în satul Jorăști. În mod surprinzător, unele sunt și astăzi în stare bună.
După Revoluția din 1989, zeci dintre ele au fost retrocedate localnicilor, odată cu terenurile agricole pe care au fost construite, unele chiar în curțile oamenilor. Anii au trecut, iar multe dintre clădirile construite ca să apere România de ruși au ajuns să fie folosite în cu totul alt scop: ca adăpost pentru păsări, animale, lemne și chiar vin.
În loc să fie valorificate, sunt considerate obstacole pentru actualii proprietari, unii încercând să șteargă orice urmă a existenței lor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
„Prin orificiul acesta se trăgea cu mitraliera, dedesubt se vede suportul pentru mitralieră, iar aici era trăgătorul la mitralieră şi servanţii care alimentau benzile cu cartuşe, pentru a opri infanteriştii”, spune domnul profesor Mihail Adafini, pasionat de această perioadă din istoria României, potrivit ziaruldevrancea.ro.
Linia de apărare din zona Moldovei era considerată, în anii celu de-Al Doilea Război Mondial, ca fiind una dintre cele mai puternice din Europa, nici măcar armata sovietică, prin directiva din 2 august 1944, când a început ofensiva Iaşi-Vaslui- Bîrlad, nu şi-a propus că cucerească aliniamentul acesta, ştiindu-l foarte bine întărit.
Una dintre condițiile Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 era ca România să își distrugă întregul sistem de fortificații, însă autoritățile nu au reușit să le dinamiteze pe toate.
Multe dintre cele rămase în picioare au fost umplute cu pământ de localnicii îngrijorați ca muniția lăsată în urmă să nu ajungă pe mână copiilor.
