Clădire istorică, de pe vremea lui Creangă și Eminescu, doborâtă cu buldozerul de proprietarul unui restaurant. „Încă o legenda a Iașilor a luat sfârșit”

Gabriela del Pupo 20.04.2022, 17:22
Clădire istorică, de pe vremea lui Creangă și Eminescu, doborâtă cu buldozerul de proprietarul unui restaurant. „Încă o legenda a Iașilor a luat sfârșit”

Una dintre clădirile emblematice ale Iașului a fost demolată ilegal de către proprietar, chiar dacă acesta nu avea acest drept, ba chiar primise autorizație de la Primărie pentru a reconsolida clădirea. Hanul Trei Sarmale exista încă de pe vremea lui Creangă sau Mihai Eminescu, locul fiind vizitat de multe ori tocmai pentru poveștile legate de trecutul său. Foștii proprietari au reușit să scoată în valoare potențialul locului.

„Încă o legenda a Iașilor a luat sfârșit. Hanul ” Trei Sarmale ” a fost demolat astă noapte”

Reprezentanții culturii din capitala Moldovei au fost printre primii care au condamnat gestul proprietarului. Chiar dacă Hanul Trei Sarmale nu a fost încadrat la categoria clădirilor istorice din Iași, locul era un punct de atracție turistică foarte frecventat. Ceea ce urma să și devină după consolidarea care nu a mai avut loc.

„Încă o legenda a Iasilor a luat sfârșit. Hanul ” Trei Sarmale ” a fost demolat astă noapte. Nu vreau sa fac o paralela ironica, nu e cazul în zilele astea.” Trei sarmale” a fost primul local din Iași în care am fost acum 33 de ani. Eram într-o delegație de actori basarabeni și vizitam locurile celebre din Iași. După ce am fost la ”Plopii fără soț” am venit la celebrul han. Am primit, desigur, cele 3 sarmale moldovenești, care mi s-au părut cele mai bune mâncate vreodată și un pahar de vin de Bucium, bun și acela pana la Dumnezeu. Apoi ne-am plimbat prin crâșma, cineva arătându-ne cam la ce mese ar fi stat cândva: Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, Ion Creanga, Păstorel Teodoreanu, Octav Bancilă. Povestea lui are multe momente dramatice dar întotdeauna efemerii lui stăpâni găseau soluții pentru a-l salva. Cu excepția contemporanilor noștri. Am niște bănuieli ca demolându-l habar n-aveau de glorioasa istorie al acestui loc emblematic din Moldova de alta dată.” a scris pe Facebook, Ion Sapdaru, actor și regizor.
Prefectul Bogdan Crucianu a prezentat actele din care reiese că demolarea nu era o variantă aprobată de primărie. Proprietarul se angajase să reconsolideze clădirea și să facă o investiție de câteva milioane de euro. Hanul Trei Sarmale urma să devină un un complex cu restaurant și hotel.
Din păcate însă proprietarul a ales să demoleze clădirea chiar dacă va trebui să dea explicații în instanță pentru gestul său.

„Intrarea abuzivă și neautorizată cu buldozerul trebuie supusă rigorilor legii”

Deputatul Alexandru Muraru, liderul PNL Iași, spune că a fost flagrant încălcată legea și în acest sens a sesizat Parchetul și Poliția municipiului Iași. Și primarul Mihai Chirica a spus că proprietarul este pasibil „rigorilor legii” iar prefectul de Iași a făcut la rândul său sesizări la autoritățile competente.

Intrarea abuzivă și neautorizată cu buldozerul peste una din cele mai emblematice repere istorice ale Iașului trebuie supusă rigorilor legii iar autoritățile trebuie să elucideze cât mai repede circumstanțele în care s-a produs actul de distrugere iremediabilă a Hanului Trei Sarmale.

Luând în considerare faptul că proprietarul nu avea autorizație de demolare iar prin actele emise de autoritățile locale acesta era răspunzător pentru efectuarea lucrărilor de reparații capitale, reabilitare, extindere și refuncționalizare, se întrunesc elemente de suspiciune pentru încălcarea legii.

Din acest motiv, am luat decizia să sesizez autoritățile competente în vederea declanșării unei anchete care să elucideze intervenția ireversibilă asupra clădirii Hanului Trei Sarmale, cu mesajul clar că respectarea legislației în domeniu nu este opțională.” a transmis Alexandru Muraru, liderul PNL Iași.

Cristina Stroe și Damian Drăghici, despre Te cunosc de undeva
Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...