Circulaţie îngreunată pe A2 din cauza unui accident. A fost trimis elicopterul SMURD pe Autostrada Soarelui

Ioana Bucur 30.07.2022, 14:46
Circulaţie îngreunată pe A2 din cauza unui accident. A fost trimis elicopterul SMURD pe Autostrada Soarelui

Accident cumplit, sâmbătă după-amiază, pe Autostrada Soarelui. Un șofer a zburat peste parapet, iar autoturismul său a izbit, în cădere, alte două mașini de pe sensul opus. În aceste momente, circulația este îngreunată pe A2, un elicopter SMURD a fost trimis la fața locului pentru a prelua și transporta victimele la cel mai apropiat spital.

Accident pe Autostrada Soarelui

Sâmbătă după-amiaza, circulația pe A2 a fost îngreunată din cauza unui accident cumplit produs în zona localității Cernavodă, pe sensul de mers către București, și în care au fost implicate trei autoturisme.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc la kilometrul 162, iar circulația se desfășoară dirijat, pe banda a doua, formându-se cozi în zonă.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că trei autovehicule au fost implicate într-un accident pe Autostrada A2 pe sensul Constanţa către Bucureşti, la kilometrul 162, în zona localităţii Cernavodă, judeţul Constanţa, traficul desfăşurându-se dirijat, pe banda a doua”, a transmis Centrul Infotrafic.

Se pare că un șofer care venea dinspre Capitală, deplasându-se către mare, a pierdut controlul volanului, a zburat peste parapetul ce separă cele două sensuri. Mașina condusă de acesta s-a răsturnat și s-a rupt în două. În cădere, a lovit alte două autoturisme ce mergeau regulamentar, de la Constanța spre București.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite, având nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului a fost trimis de urgență un elicopter SMURD pentru a transporta victimele la spital.

Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili condițiile în care s-a produl accidentul de pe Autostrada Soarelui.

Circulatie ingreunata pe A2 din cauza unui accident. A fost trimis elicopterul SMURD pe Autostrada Soarelui

Accident în lanț pe A2

Cu doar câteva ore înainte, un alt accident a avut loc pe drum spre litoral. Un vehicul s-a răsturnat în zona localității Ștefan cel Mare, din județul Călărași, a transmis IPJ Călărași.

În urma incidentului, două persoane au fost rănite.

„În zona localității Ștefan cel Mare a avut loc un accident rutier în care au fost rănite ușor două persoane. Sunt polițiști la fața locului pentru cercetări. Un alt eveniment s-a produs la kilometrul 120. Au fost implicate patru autovechicule, nefiind victime”, a transmis, la Digi 24, Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călărași.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...