Ciprian Marica și Mirel Rădoi continuă războiul declarațiilor. Răspunsul fostului atacant pentru selecționer: ”Demisia, un gest de onoare. A greșit grav”

Andrei Cezar 12.11.2021, 18:54
Ciprian Marica și Mirel Rădoi continuă războiul declarațiilor. Răspunsul fostului atacant pentru selecționer: ”Demisia, un gest de onoare. A greșit grav”

Continuă războiul declarațiilor dintre Ciprian Marica și Mirel Rădoi. Fostul atacant al naționalei i-a răspuns selecționerului după ce acesta din urmă a afirmat că nu are ce să discute cu Marica pentru că nu înțelege ce înseamnă antrenoratul. Rădoi a făcut această afirmație în contextul în care Marica i-a transmis să își dea demisia după jocul cu Islanda, pentru că România nu ar mai avea șanse să se califice la baraj.

Ciprian Marica, replică dură pentru Mirel Rădoi după ce selecționerul l-a ”desființat”

Contrele dintre cei doi foști coechipieri de la echipa națională au pornit după ce Marica a spus, la finalul partidei cu Islanda, că ar fi bine ca Rădoi să își dea demisia.

”Mai bine pleci acum! De ce să mai stai o partidă? Vedem ce poate să facă o declarație aruncată fără să gândești”, au fost vorbele lui Marica, referindu-se la declarațiile lui Rădoi prin care și-a anunțat demisia de la națională.

La rândul său, Rădoi i-a transmis lui Marica, la conferința de presă de după România – Islanda (0-0), că nu are ce să discute cu el pentru că ”nu înțelege foarte mult din antrenorat”.

Marica nu i-a rămas dator fostului său coleg și a postat, vineri seara, un mesaj pe Facebook în care își motivează afirmațiile.

Iată mesajul integral al lui Ciprian Marica pentru Mirel Rădoi:

Mi-a transmis Mirel în conferința de presă că nu pune preț pe aprecierile mele fiindcă nu sunt interesat de antrenorat și ca atare nu ma pricep.
Si are dreptate când zice ca nu sunt interesat sa profesez ca antrenor. Eu am ales alt drum. Toată lumea vrea să primească de la fotbal, eu am ales sa dau fotbalului o parte din ceea ce mi-a oferit.
Cu Mirel Radoi am împărțit ani în șir vestiarul echipei naționale. Am trăit împreună bucurii și necazuri cu tricolorul pe piept.Tocmai de asta vin cu explicații! E un băiat deosebit și un om de valoare.
Dar nu despre asta trebuie să vorbim noi când vorbim despre România.
Rezultatele sunt cele care contează și exprimarea echipei în teren care a dus la aceste rezultate.
Or cifrele, faptele sunt dezastruoase. Într-un an de zile o echipă în regres maxim, Islanda, ne-a ucis speranțele pentru doua turnee finale. Islanda, nici dacă alegea Mirel nu putea găsi un adversar mai convenabil pentru barajul de anul trecut.
La fel cum nici dacă alegea Mirel nu găsea adversari mai facili în grupa asta de calificare. Armenia, Islanda, Macedonia, Liechtenstein. Sa fim serioși!
Am mai trăit un moment negru al fotbalului românesc. Și ne comportăm ca și când ne/am născut înfrânți, iar pe mine asta mă deranjează.
Ciprian Marica si Mirel Radoi continua razboiul declaratiilor. Raspunsul fostului atacant pentru selectioner: ”Demisia, un gest de onoare. A gresit grav”
Ciprian Marica si Mirel Radoi continua razboiul declaratiilor. Raspunsul fostului atacant pentru selectioner: ”Demisia, un gest de onoare. A gresit grav”

”Demisia de onoare, un gest de asumare. A greșit grav când a anunțat că va pleca”

Prin toate canalele media am cerut rămânerea selecționerului dacă ne calificam la baraj. Dar nu am reușit sa batem acasă o Islanda răvășita de scandaluri și de schimbări de generație. Și atunci de ce sa mai stea selecționerul?
Pentru ca demisia de onoare e un gest de asumare. Or dacă la fiecare pas greșit selecționerul iese și spune ca este vina lui, de ce s-ar supăra dacă eu trag concluzia ca a greșit?
Fiindcă a greșit grav cu anunțul ca va pleca venit înainte de un meci decisiv. A preluat el greseala enorma a Federației, care nu i-a oferit un contract complet și a inoculat în subconștientul jucătorilor un alibi.
Iar joi seara asa s-a jucat, la alibi. Am văzut un calm ciudat, pase laterale, nu am văzut ambiție, agresivitate nici presiune, nici lupte, nici lacrimi la final ca am ratat asa de ușor o prezenta la baraj.
Serios, nici nu mi-am dat seama ca s-a terminat meciul, era așa o liniște pe gazon, de parca nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar Chiriches s-a pus în genunchi, la un moment dat, dar parcă așa, doar de poză.
Ii mai țineți minte pe Dorinel, pe Contra, pe Marius Niculae cum plângeau pe teren după o așa ratare? Se mai dau încă imagini cu ei pe la TV, sau ii găsiți pe YouTube.
Și în asemenea situație, demisia selecționerului ar fi venit ca un semnal de alarma. Pentru că am omorât fotbalul și ne grăbim să-l ingropam și sa ii punem cruce. Sportul, în general, a murit în România și nu face nimeni, nimic!
În concluzie, tot ce am comentat la meciurile echipei naționale am comentat la adresa celor implicați, răspunzători pentru rezultate.
Nu a contat ca a fost Daum, Contra, un prieten foarte bun, Radoi, un coleg și un om pe care îl respect. Nu am nimic personal cu nimeni.
Dar și copilul meu sa fie pe banca tehnica a României, dacă lucrurile nu sunt în regulă eu nu pot să mint, și nici sa ma uit în altă parte, sa ma fac ca nu văd.
Aplaud  ce e de aplaudat și punctez ce nu mi se pare în regula. Fiindcă progresul vine doar dacă înveți din greșeli.
Poate nu ma pricep eu cum se pricep alții la antrenorat, dar, din păcate pentru România, am cam avut dreptate în ceea ce am remarcat!
La final, chiar țin sa-i transmit un mesaj personal lui Mirel: dincolo de toate, sunt convins că vei ajunge un mare antrenor. Îți țin pumnii!”

România, la mâna rezultatelor

Prin rezultatul de joi seara, România și-a diminuat șansele de calificare pentru barajul Campionatului Mondial, de anul viitor. Tricolorii au căzut pe locul trei în grupă, după ce Macedonia de Nord a spulberat-o pe Armenia la ea acasă, scor 5-0.

Pentru a se califica la baraj, selecționata lui Mirel Rădoi trebuie să câștige cu Liechtenstein, iar Islanda să obțină cel puțin un egal, la Skopje, cu Macedonia de Nord. Toate partidele din grupă se vor juca duminică, de la ora 19:00.

Urmăriți Impact.ro și pe