Cine sunt românii care vor primi de acum cu 75% în plus la salariu pentru muncă suplimentară

Mihnea Tălău 20.05.2022, 22:06
Cine sunt românii care vor primi de acum cu 75% în plus la salariu pentru muncă suplimentară

Potrivit unui ordin al Ministerului Justiției, oficializat miercuri, polițiștii din penitenciare care nu au primit ore libere în termen de 60 de zile de la data efectuării muncii suplimentare vor primi o majorare de 75% din salariul de funcție proporțional cu orele acumulate.

Ore plătite pentru munca suplimentară

Această măsura a fost introdusă prin OUG 130/2021, însă pentru aplicarea ei efectivă trebuia emis un ordin al MJ, informează avocatnet.ro.

Noul ordin prevede că cei care vor sta peste programul de lucru și nu vor putea primi ore libere plătite în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare vor primi, pe lângă drepturile salariale pentru orele lucrate în plus, și o majorare de 75% din salariul de funcție proporțional cu orele efectiv prestate.

Orele vor fi plătite doar dacă munca suplimentară a fost dispusă de șeful ierarhic, în scris, cu aprobarea ordonatorului de credit, în limita a 180 de ore anual. Dispoziția șefului ierarhic poate fi și verbală, în situații excepționale dar va trebui să fie consemnată în scris, în prima zi lucrătoare de la data transmiterii dispoziției verbale.

O petrecere de logodna din Buzau, incheiata cu dosar penal

Care este limita maximă care nu poate fi depășită

Limita poate crește la 360 de ore anual, fără a o depăși, și cu aprobarea ordonatorului de credite, cu acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, precum și cu încadrarea în fondurile aprobate.

Munca suplimentară trebuie notată în fișele individuale de evidență a muncii în funcție de zilele în care a fost prestată. De repaus săptămânal, de sărbători legale și în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Plata muncii suplimentare din acest ordin nu aduc atingere drepturilor prevăzute de lege pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care se aplică în mod corespunzător, cele două tipuri de muncă având regim juridic specific fiecăruia, evidenta timpului lucrat ținându-se distinct.

Trebuie spus că orele suplimentare pentru care se depășește plafonul de 3% vor fi compensate cu timp liber corespunzător acestora.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...