EXCLUSIV

Cine se poate testa gratuit de COVID-19 la cabinetele medicilor de familie. Condiţia pusă de autorităţi EXCLUSIV

Alexandru Catalan 28.01.2022, 16:47
Cine se poate testa gratuit de COVID-19 la cabinetele medicilor de familie. Condiţia pusă de autorităţi EXCLUSIV

Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, spune că unul dintre motivele creșterii numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în România, poate fi explicat și prin implicarea medicilor de familie în procesul de testare.

România înregistrează de miercuri încoace valori foarte ridicate ale pragului de infectări, de peste 30.000 de noi cazuri, cele mai mari din istoria evoluției pandemiei în țara noastră.

Cunoscutul doctor a explicat pentru impact.ro care sunt condițiile în care un cetățean român poate beneficia gratuit de o testare la sediul cabinetelor medicilor de familie.

„Trebuie precizat din capul locului că nu oricine se poate testa gratuit la cabinetele medicilor de familie. Oricne se poate testa, așa este, dar contra cost.

Pentru a se aplica gratuitatea e nevoie ca cel care vine la cabinet să prezinte simptome. Or, cele mai des întâlnite simptome, în baza cărora efectuăm testări gratuite, sunt cele legate de dureri de cap, febră și respirație îngreunată.

Oricine se plânge de așa ceva și se poate verifica ce spune, va fi testat gratuit. Sau cei în cazul cărora insistă medicul să se facă un asemenea test!”, a precizat Sandra Alexiu.

Valoarea unui test variază între 10 și 40 de lei

Ea a adăugat că oricine altcineva de pe lista acelui medic de familie își  poate face testul, dar contra cost.

„E bine de știut că valoarea testelor a scăzut mult în ultima perioadă. Ea variază între 10 și 40 de lei, în funcție de tipul de test folosit. Medicii de familie din România nu achiziționează decât tipurile de test agreate deja de Uniunea Europeană.

La prețul testului în sine se mai adaugă câțiva lei. Fiindcă medicul de familie trebuie să-și acopere și costurile legate de cumpărarea mănușilor, măștilor și halatelor de unică folosință, dar și a abonamentelor speciale încheiate cu firmele care vin să ridice acest deșeu, care nu e unul obișnuit și care se depozitează, se ridică, transportă și se distruge separat. Toate aceste servicii ridică valoarea unui test”, arată Sandra Alexiu.

Sandra Alexiu
Sandra Alexiu

Statul român decontează suma de 50 de lei

Același medic, al cărui cabinet se află pe raza județului Ilfov, a precizat că statul român decontează suma de 50 de lei, brut, pentru fiecare testare în parte.

204 medici de familie din Capitală și alți 74 din județul Ilfov au încheiat cu DSP contracte clare privind activitatea de testare a oamenilor pe timpul pandemiei, proces care a debutat la data de 12 ianuarie 2022.

Medicilor de familie care și-au anunțat interesul Direcțiile de Sănătate Publice le pun la dispoziție și un soft special, pentru completarea datelor legate de persoanele infectate descoperite.

Implicarea medicilor de familie va avea mai multe consecințe pozitive

Sandra Alexiu spune că măsura în baza căreia în această activitate au fost implicați și medicii de familie va avea mai multe consecințe pozitive, inclusiv creșterea numărului de infectări zilnice, care îți arată astfel o valoare mult mai apropiată de realitate.

În al doilea rând, pentru mediul rural implicarea medicilor e una cu totul aparte, fiindcă acolo în absența lor oamenii nu ar avea unde să se testeze.

„În zonele rurale situația stă cu totul altfel decât în marile orașe, care sunt și centre universitare, în cele mai multe dintre cazuri, și care-ți pot oferi astfel mult mai multe variante.

În fine, un număr mai mare de locuri unde te poți testa influențează pozitiv poate chiar și costul testării, fiindcă oamenii țin uneori cont și de prețuri”, a încheiat Sandra Alexiu.

Urmăriți Impact.ro și pe