Vladimir Putin a ridicat războiul din Ucraina la o altă miză după ce a anunțat că a pus în alertă forțele nucleare, iar Rusia a spus că nu va ceda la atac până nu își va îndeplini obiectivele. La o zi după amenințarea nucleară, Moscova a găsit vinovatul din cauza căruia liderul de la Kremlin a apelat la o astfel de măsură, care a băgat frica în oameni.
Vladimir Putin a dat ordin ministrului rus al Apărării să pună în alertă maximă forțele nucleare, după sancțiunile impuse de Occident țării sale. Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, a minimalizat „alerta specială” nucleară anunțată de acesta, sugerând că liderul de la Kremlin vrea să distragă atenția oamenilor de la progresul mai lent al forțelor ruse în Ucraina.
Acum, Kremlinul a sugerat că declarațiile ministrului de Externe al Marii Britanii Liz Truss au fost motivul pentru care președintele Vladimir Putin a luat decizia de a pune în alertă forțele nucleare, potrivit agenției de știri Interfax, preluată de BBC.

„Au existat declarații ale diverșilor reprezentanți la diferite niveluri despre posibile situații de conflict și chiar coliziuni și ciocniri între NATO și Federația Rusă. Considerăm astfel de declarații absolut inacceptabile. Nu voi numi autorii acestor declarații, deși este vorba despre ministrul de Externe britanic”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin.
„Nu vom face nimic pentru a escalada în acea zonă, nu vom face nimic pentru a alimenta orice greșeală de calcul – o luăm foarte, foarte în serios. Dar în acest moment aceasta este o bătălie de retorică pe care o desfășoară președintele Putin”, a declarat și Ben Wallace, ministrul Apărării din Marea Britanie.
Nu este clar la ce declarații se referă guvernul rus, dar este posibil să fie vorba despre comentariile lui Liz Truss care a spus că va sprijini persoanele din Marea Britanie care se alătură unei forțe internaționale pentru a lupta pentru Ucraina.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De asemenea, Ben Wallace a afirmat că invazia lansată săptămâna trecută de Rusia „nu decurge conform programului”, și nu are „impactul strategic” pe care Moscova spera că îl va avea. Ministerul Apărării britanic a realizat o actualizare de informații despre cea mai recentă situație de pe frontul din Ucraina.
„Majoritatea forțelor terestre ale lui Putin rămân la mai mult de 30 km la nord de Kiev, avansul lor fiind încetinit de forțele ucrainene care apără aerodromul Hostomel, un obiectiv cheie al Rusiei pentru prima zi a conflictului”, a spus oficialul britanic, pentru Sky News.
Kremlinul a refuzat să vorbească despre stadiul invaziei, dar armata rusă a recunoscut că există victime, dar nu a dat cifre exacte. Autoritățile ucrainene susțin, însă, că ar fi vorba despre aproximativ 5.000 de soldați ruși uciși în luptă.