Cine este și cum arată soția lui Mihai Șora. Filosoful trăiește o poveste de iubire cu o femeie cu 58 de ani mai tânără

Cătălina Burghelea 15.10.2022, 14:37

Celebrul filosof Mihai Șora face furori pe internet cu aparițiile sale. Din cale-afară de jovial pentru cei 105 ani, eseistul român nu se lasă învins de vârsta înaintată, ci își trăiește viața din plin. A trecut cu bine peste pandemia de coronavirus și alte greutăți, un mare sprijin fiindu-i soția lui, Luiza Palanciuc.

Mihai Șora iubește la 105 ani

Filosoful Mihai Șora trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Luiza Palanciuc, cu 58 de ani mai tânără decât el. Femeia (47 de ani) s-a măritat cu eseistul român în anul 2014, iar de atunci sunt de nedespărțit, în ciuda diferenței de vârstă. La cei 105 ani, Șora se bucură încă de o viață activă și de familia care îi este alături necondiționat. Cu ce se ocupă soția lui și cum arată, ea împărtășește aceleași pasiuni cu soțul său (Vezi FOTO cu Luiza Palanciuc în Galerie).

Luiza Palanciuc este mai tânără cu 58 de ani

Luiza Palanciuc este femeia care l-a convins pe Mihai Șora să mai dea o șansă iubirii. De profesie poetă, eseistă și traducătoare, aceasta are 47 de ani și s-a căsătorit cu marele filosof în anul 2014, când el avea 97 de ani. Evenimentul a avut loc într-un cadru restrâns, iar printre persoanele apropiate celor doi s-a aflat și Andrei Pleșu.

Mihai Șora, revoltă după ce și-a văzut factura la gaze. M-am lovit de un elefant

Mesaje deosebite în numele iubirii

Foarte activ pe rețelele sociale, Mihai Șora are doar cuvinte de laudă la adresa celei pe care o strânge în brațe astăzi. Mesajele sale romantice sunt transmise indirect prin intermediul mediului online, iar deseori o menționează pe Luiza Palanciuc în postări.

„Iubirea, în formele ei cele mai diverse, este un lucru care trebuie să ne acompanieze viaţa de la început până la sfârşitul ei. Există în fiecare viaţă atâta lumină cât capacitate dai iubirii. Iubirea îmbrăţişează din capul locului întreaga lume”, descria filosoful într-una dintre postările sale.

Iar în anul 2017, cu ocazia aniversării lor, Mihai Șora a postat un mesaj înduioșător: „În urmă cu trei ani, la Starea Civilă din sectorul 1 al orașului București, Luiza și cu mine semnam în condica de prezență, înconjurați de oameni dragi și inteligenți: – cele mai frumoase autografe din viețile noastre de scriitori.

Pentru că, dragi prieteni, știți bine (sau, dacă ați uitat, vă reamintim): Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr”.

Renumitul filosof a mai fost căsătorit

Înainte să formeze un cuplu cu actuala lui soție, Mihai Șora a trăit 72 de ani cu Mariana Șora, regretata scriitoare care i-a dăruit trei copii: Alexandra, Andrei și Tom. Prima nevastă a părăsit România la sfârșitul anilor ’70 și a decedat la München, în Germania, în anul 2011, la vârsta de 94 de ani. Filosoful s-a recăsătorit în data de 19 iulie 2014, la vârsta de 97 de ani, cu scriitoarea Luiza Palanciuc.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...