Cine este şi cum arată mama lui George Simion. Liderul AUR: „Am făcut cu toţii foamea”

Ana Anitoiu 22.10.2021, 10:39
Cine este şi cum arată mama lui George Simion. Liderul AUR: „Am făcut cu toţii foamea”

George Simion este foarte discret în privința vieții sale personale, dar în urmă cu ceva timp a făcut o dezvăluire despre mama sa. Liderul AUR a povestit că familia lui din Focșani, județul Vrancea, a trăit ani grei.

Liderul AUR, despre familia lui: „Am făcut cu toţii foamea”

Anul trecut, George Simion a spus că mama și tatăl lui au muncit din greu ca să îi crească pe el și pe sora lui și că anii 90 au fost grei pentru familia lui.

”Am 34 de ani, sunt necăsătorit, vreau să mă căsătoresc anul viitor. Pe politică pot să vorbesc ore întregi… Am o relație, sigur, iubesc o fată (…) Am o familie care m-a crescut, am o soră, mama și tata au tras din greu ca să ne crească.

În anii 90, în care am făcut cu toții foamea și în care a fost prăpad, ai mei m-au crescut cum au putut!”, a spus George Simion.

Cine este si cum arata mama lui George Simion. Liderul AUR:
Mama lui George Simion

George Simion, despre mama lui

La un moment dat, George Simion a publicat o fotografie în care apare alături de mama lui și a scris un mesaj în care și-a arătat recunoștința pentru ea.

”Mama! Datorită ei am fost un copil fericit, datorită ei sunt un adult împlinit şi un om întreg.”, a scris George Simion în descrierea fotografiei în care apare alături de mama lui.

Născut pe 21 septembrie 1989 la Focșani, George Nicolae Simion a fost elev la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București. Apoi a făcut Facultatea de Afaceri și Administrație la Universitatea din București, după care a făcut un master în istorie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Tatăl lui George Simion a agresat cinci polițiști

Impact.ro a aflat că tatăl lui George Simion a bătut cinci polițiști, la interval de câteva luni. Prima data, pe 5 septembrie 2016, a agresat doi polițiști de la Secția 11. Apoi, pe 15 aprilie 2017, a bătut trei polițiști de la Secția 13.

”(Polițiștii, n.r.) au luat legătura cu C, o reprezentantă a barului care le-a spus (polițiștilor, n.r.) că o persoană de sex masculin în stare de ebrietate dorea să i se ofere băuturi alcoolice, însă nu a mai fost servită având în vedere starea acestuia.

”Pe data de 15.04 2017 mă aflam în spatele blocului și am văzut inculpatul care venea dinspre Lidl înjurând și tipând. Înțelesesem că a avut o altercație cu o doamnă de la Lidl, aceasta sunând la Poliție, iar Poliția îl căuta printre blocuri, în zonă. L-au găsit și acesta a început să-i jignească pe polițiști. I-au cerut să se legitimeze, iar inculpatul a refuzat. Polițiștii au vrut să-l ia la Secție.

Inculpatul a refuzat, l-a apucat pe unul din polițiști de cămașă și l-a lovit cu capul în față, iar pe celălalt l-a lovit în arcadă. Apoi, pe primul polițist l-a întins și l-a fixat pe capota mașinii de poliție. Precizez că polițiștii nu l-au lovit pe inculpat (Constantin Simion, tatăl liderului AUR, n.r.)”, a povestit martorul unuia dintre incidente.

Tatăl lui George Simion a agresat un reporter Impact.ro care a mers la locuința lui pentru a-i cere un punct de vedere cu privire la faptele menționate. La sosirea unui echipaj de poliție, mama liderului AUR a luat vina asupra ei. Citește AICI mai multe detalii despre părinții lui George Simion!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...