Andrei Neacșu este căsătorit cu Ilinca Vandici încă din anul 2017. Cei doi au împreună un băiețel și păreau că formează un cuplu perfect. Din păcate, însă, ceva s-a întâmplat între ei şi prezentatoarea de la „Bravo, ai stil!” a anunțat că se desparte de tatăl copilului ei. Ei bine, afaceristul nu este la primul mariaj, el a mai fost căsătorit odată. Iată cine este Alexandra Corina Bogaciu!
Deși are doar 30 de ani, Andrei Neacșu nu se află la prima lui căsnicie, el divorțând de prima lui soție, Alexandra Corina Bogaciu. Omul de afaceri este practic la al doilea mariaj cu Ilinca Vandici. Din nefericire, și acesta este pe cale să se încheie.
Andrei Neacșu a fost căsătorit timp de trei luni înainte de a o cunoaște pe vedeta de la Kanal D. El a dus-o pe Alexandra Corina Bogaciu, fost deputat PSD între anii 2016 și 2018, în fața altarului, însă cei doi au avut o căsnicie foarte scurtă.
Pe vremea aceea se spunea că mariajul nu ar fi mers din pricina infidelității bărbatului. Potrivit celor de la viva.ro, Alexandra Corina Bogaciu are 34 de ani și și a fost deputat al Partidului Social Democrat, așa cum am precizat și mai sus.
Ea este originară din Voluntari și în trecut a lucrat ca operator de calculator la firma tatălui său. Totodată, s-a aflat că bruneta este de profesie economist și ar avea funcția de director marketing.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În plus, aceasta este proprietara unei locuințe de 244 mp în Voluntari. Prima soție a lui Andrei Neacșu și-ar fi cumpărat acest imobil la vârsta de doar 22 de ani.
Citește și Nu mai există cale de împăcare! Ilinca Vandici anunță că divorțează de Andrei Neacșu!

De curând, Ilinca Vandici a confirmat că ea și Andrei Neacșu s-au separat după șase ani de căsnicie. Cei doi ar locui deja separat. Afaceristul și-ar fi cumpărat un apartament într-o zonă de lux a Bucureștiului și s-ar fi mutat acolo.
„Întotdeauna este dificil să iei o astfel de decizie, însă după o îndelungă reflecție și cu recunoștință pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu.
În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie.
Zian este binecuvântarea noastră și întotdeauna vom fi alături de el, cu iubire și susținere. Este o perioadă dificilă în care avem nevoie de liniște.
Avem nevoie de înțelegere și toleranță. Vă mulțumesc pentru că ați fost alături de mine în toți acești ani… În toate momentele care au marcat viața noastră profesională și personală”, a scris prezentatoarea TV în mediul online.