Eveniment istoric pentru filmul românesc după ce documentarul Colectiv a reușit să obțină două nominalizări la Oscar. Filmul reprezintă un succes incredibil pe plan internațional, regizorul Alexander Nanau reușind să surprindă povestea tragediei din clubul unde zeci de tineri și-au pierdut viața. Producătorul și scenaristul de film are în palmares și alte premii importante.
Anul 2021 este în continuare marcat de pandemie, însă pare să se întrevadă și o rază de speranță. Filmul documentar Colectiv, în regia lui Alexander Nanau, a fost nominalizat luni, 15 martie, la două categorii importante pentru statueta de aur. Astfel, producția, care spune povestea primului an de după incendiul din clubul bucureştean Colectiv, unde și-au pierdut viața 64 de persoane, are șanse să câștige premiul pentru Film Internațional și Documentar. În cadrul ambelor categorii se regăsesc alte 5 filme, ce urmează să concureze pe 25 aprilie pentru Oscarul de aur. De la debutul de acum 65 de ani al acestei competiții cinematografice, doar trei documentare au reușit să obțină nominalizări la Film Internațional.
Asemenea ultimului an, și Oscarurile se transformă într-o ediție impredictibilă, din pricina pandemiei. Cu atât mai mult cu cât, după 35 de ani de încercări, România a reușit să obțină o nominalizare la Oscar, pelicula românească fiind apreciată de către Academia Americană de Film. Totodată, este pentru prima oară când un ziar românesc și investigațiile unor jurnaliști sunt recunoscute la un astfel de nivel. Scenariul filmului urmăreşte autorităţi şi jurnalişti, în încercarea de a expune adevărul. Documentarul, produs de HBO Europe, este scris de Alexander Nanau și Antoaneta Opriș și a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția 2019.
În final, Colectiv nu decretează nici învingători, nici învinși, ci subliniază eroziunea progresivă a încrederii într-un sistem democratic și modul în care diluarea responsabilității generează monștri, scria în urmă cu mai mult timp site-ul italian Cinefilia Ritrovata despre filmul lui Alexander Nanau.
Pare că de fiecare dată când România reușește un succes este implicat și un nume străin. De data aceasta, Alexander Nanau, regizorul documentarului Colectiv, este un bucureștean, cu rădăcini germane. Născut în 1979, Alexander a decis să se mute definitiv în Germania, unde locuiește încă din 1990. Statul german i-a oferit ocazia să studieze și să își dezvolte pasiunea pentru film în cadrul celei mai prestigioase universități, Academia Germană de Film și Televiziune din Berlin. Talentul său a fost rapid observat, reușind să obțină două burse la Institutul Sundance precum și la Academia de Artă (Akademie der Künste) din Berlin.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Însă dorința de a realiza ceva în România i-a îndrumat pașii înapoi către țara natală. În 2007, el a înființat în România casa de producție Alexander Nanau Production. La doar trei ani distanță, în 2010, Nanau obținea premiul Emmy International, la categoria „Arts Programming” pentru filmul documentar „Lumea văzută de Ion B.”. De asemenea, filmul documentar „Toto și surorile lui”, o altă producție realizată de regizor, a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film în 2015. De asemenea, în palmaresul lui Nanau se poate adăuga și funcția de director de imagine pentru documentarul francez-german Nothingwood, filmat în Afganistan. În urmă cu un an, în 2020, documentarul Colectiv a câștigat Premiul Academiei Europene de Film la categoria „cel mai bun documentar”.