Cine e propunerea PNL pentru a-l înlocui pe Klaus Iohannis la Cotroceni. Condiția: „Să treacă iarna cu bine”

Stan Filon 29.09.2022, 14:51
Cine e propunerea PNL pentru a-l înlocui pe Klaus Iohannis la Cotroceni. Condiția: „Să treacă iarna cu bine”

S-a aflat cine este propunerea PNL pentru a-l înlocui pe Klaus Iohannis la Cotroceni. Acesta ar putea candida pentru prima funcție în stat, „dacă va trece bine iarna”. Tot mai mulți oameni de frunte din PNL au vehiculat acest nume și spun că se bucură de susținerea liberalilor. Vorbim despre nimeni altul decât premierul Nicolae Ciucă, care va trebui să treacă de votul populației, de această dată, pentru a ocupa cea mai înaltă funcție în stat.

Cine e propunerea PNL pentru a-l înlocui pe Klaus Iohannis la Cotroceni

Așadar, numele premierului Nicolae Ciucă este din ce în ce mai vehiculat pentru a candida la următoarele alegeri prezidențiale și pentru a duce mai departe planurile lui Klaus Iohannis. Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a vorbit despre o eventuală candidatură a lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale din 2024, iar acum este urmat de Alina Gorghiu, care a recunoscut însă că este destul de devreme pentru astfel de discuții. A ținut însă să precizeze că PNL are foarte multe variante, fără a vehicula vreun nume.

„Este prematur să discutăm acum, dar da, președintele partidului întotdeauna este o variantă de luat în calcul. Avem foarte multe variante, dar n-am să dau numele candidaților. Prima variantă este președintele partidului, dintotdeauna, președintele partidului a candidat la președinția României. Asta a fost regula în PNL. Sigur că premierul Ciucă are această variantă de luat în calcul. Nu s-au făcut sondaje, nu s-a decis candidatul la noi”, a transmis Alina Gorghiu, conform Digi 24.

Cine e propunerea PNL pentru a-l inlocui pe Klaus Iohannis la Cotroceni
Cine e propunerea PNL pentru a-l inlocui pe Klaus Iohannis la Cotroceni

„Prima șansă de a cuceri președinția, de la mare distanță”

În urmă cu o săptămână, europarlamentarul Rareș Bogdan anunța că Nicolae Ciucă pare candidatul ideal pentru a obține cea mai înaltă funcție a statului.

„Nu pot să spun acest lucru. Pot să spun că este premier și pot să asigur că are tot sprijinul PNL, care e în spatele dânsului. Dacă va fi cel mai bine poziționat și își va dori, și vom avea o confruntare prezidențială stânga – dreaptă sau cu AUR, USR, alți candidați, PNL mizează inclusiv pe domnul Nicolae Ciucă. Dar nu este singura opțiune.

În funcție de încrederea de care se bucură, de profilul candidatului, de modalitatea în care relaționează și internațional, și intern. Dacă Nicolae Ciucă trece iarna cu bine, și prin furtuna care se apropie, și scoate acest Guvern și România într-o situație de stabilitate în aprilie-mai, se înscrie fără nicio problemă la prima șansă de a cuceri președinția, de la mare distanță”, a transmis Rareș Bogdan.

Dacă regula ar fi urmată și la alegerile prezidențiale din anul 2024, este posibil să vedem o luptă între actualii parteneri de guvernare președintele PNL Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, președintele PSD, asta dacă vor mai rămâne pe funcții până la data alegerilor.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...