Un fost agent de securitate de la ambasada britanică din Berlin, David Smith, a fost acuzat de spionaj în favoarea statului rus, după ce a fost extrădat în Marea Britanie, a anunțat miercuri poliția metropolitană. El a fost acuzat de nouă infracțiuni care contravin Legii privind secretele oficiale.
David Smith, în vârstă de 57 de ani, un cetățean britanic care locuia la Potsdam, este acuzat de nouă infracțiuni în conformitate cu Legea secretelor oficiale din 1911, despre care Scotland Yard a spus că au legătură cu „colectarea și comunicarea de informații utile statului rus„. Presupusele infracțiuni au avut loc între octombrie 2020 și august 2021, scrie The Guardian.
Smith a fost extrădat miercuri în Marea Britanie din Germania, după ce a fost arestat de poliția germană la 10 august 2021. El urmează să se prezinte joi la tribunalul magistraților din Westminster. Scotland Yard a precizat că ancheta a fost condusă de ofițeri de combatere a terorismului.
Unul dintre capetele de acuzare cu care se confruntă spionul Smith se referă la acuzațiile potrivit cărora acesta a transmis informații unei persoane despre care credea că este un reprezentant al statului rus, a precizat Crown Prosecution Service (CPS).
Nick Price, șeful diviziei de infracțiuni speciale și combatere a terorismului din cadrul CPS, a declarat: „David Smith a fost acuzat de nouă infracțiuni care contravin Legii privind secretele oficiale.
„El este acuzat de șapte infracțiuni de colectare de informații cu intenția de a le trimite autorităților ruse, una de tentativă de comunicare și una de furnizare de informații unei persoane despre care credea că este un membru al autorităților ruse. După ce am analizat cazul și am autorizat acuzațiile, am obținut un mandat de extrădare și am lucrat îndeaproape cu omologii noștri germani pentru a-l aduce pe domnul Smith în Regatul Unit”, a afirmat Price.