Cine a fost prima iubire a Elenei Ceaușescu. Puțini cunosc acest detaliu despre viața tovarășei

Redacția IMPACT 10.03.2020, 19:57
Cine a fost prima iubire a Elenei Ceaușescu. Puțini cunosc acest detaliu despre viața tovarășei

Nu foarte mulți români cunosc detalii despre viața tovarășei Elena Ceaușescu. Recunoscută drept o fire strictă, soția dictatorului a avut o legătură de iubire neașteptată. Înainte să devină soția acestuia, ea se numea Lenuța Petrescu, fiind prenumele său primit la botez. Totodată, gurile rele spun că Prima Doamnă din perioada comunistă ar fi avut mai mulți presupuși amanți, în anii săi de glorie.

Cine a fost prima iubire a Elenei Ceaușescu?

Elena Ceaușescu provenea dintr-o familie săracă, iar după ce a absolvit cele patru clase primare, s-a mutat în București, alături de fratele ei. În anul 1939 s-a înscris în Partidul Comunist din România, iar așa a ajuns să îl și cunoscă pe Nicoale Ceaușescu. Cei doi s-au căsătorit în anul 1947. Pe lângă relația oficială cu conducătorul, tovarășa Elena Ceaușescu ar fi avut numeroase escapade amoroase. Se zvonește că ar fi existat o legătură chiar și între aceasta și fratele dictatorului, Marin Ceaușescu. Pe acesta l-a cunoscut chiar înainte de Nicolae, iar între ei s-ar fi putut înfiripa o idilă mai puternică. Elena l-a cunoscut pe Marin chiar atunci când s-a încris în PCR.

Cine a fost prima iubire a Elenei Ceaușescu. Puțini cunosc acest detaliu despre viața tovarășei
Elena Ceaușescu a avut o relație și cu fratele dictatorului, Marin, dar și cu tatăl lui Gheorghe Zamfir

Puțini cunosc acest detaliu despre viața tovarășei

La fel, în respectiva perioadă, Lenuța Petrescu mai făcea alte cuceriri, în rândul bărbaților. Se mai spune că prima ei mare dragoste a fost chiar tatăl celebrului cântăreț de nai, Gheorghe Zamfir. Ambii erau foarte tineri când au făcut cunoștință și l-ar fi întâlnit pe acesta chiar în satul ei natal, Petrești. Acesta ar fi fost nevoit să plece la București pentru a putea să își facă un rost în viață. S-a angajat mai întâi pe post de chelner, însă cum Elena l-a urmat în Capitală, acesta nu a mai vrut să audă de o posibilă relație.

Potrivit historia.ro, nici povestea de iubire ce ar fi putut exista între Elena și Marin Ceaușescu nu a fost una scrisă în stele. Cei doi și-au luat adio la scurtă vreme de când se cunoscuseră. Dar întotdeuna soția liderului comunist ar fi avut o slăbiciune pentru fratele acestuia. A fost un detaliu confirmat și de către fiica lui Marin Ceaușescu. Aceasta și-a pus capăt zilelor în anul 1989, la scurtă vreme de la execuția soților Ceaușescu. Printre cuceririle tovarășei s-ar fi numărat și Eftimie Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu.

„Tanti Lenuţa avea o slăbiciune deosebită pentru Marin, pe care-l cunoscuse înaintea lui Nicolae şi cu care chiar flirtase o scurtă perioadă… Aşa ziceau gurile rele din familie şi îi mai reproşa şi mama la necaz lui tata, dar aşa, mai mult în glumă, luându-l peste picior: «De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, că salvai, dracu’ , ţara de la urgie?!»”, scria nepoata dictatorilor, în cartea ei intitulată „Nu regret, nu jelesc, nu strig”.

Urmăriți Impact.ro și pe