Champions League: Real Madrid vs Manchester City – Dacă doriţi să revedeţi…

Redacția IMPACT 11.03.2026, 08:12
Champions League: Real Madrid vs Manchester City – Dacă doriţi să revedeţi…

Real Madrid – Manchester City, meci contând pentru prima manşă a optimilor de finală din Liga Campionilor, este programat, miercuri, 11 martie 2026, de la ora 22:00, pe Bernabeu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Real Madrid, cea mai titrată echipă a competiţiei, şi Manchester City, o dată finalistă şi o dată câştigătoare a trofeului în ultimii cinci ani, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante „duble” ale optimilor de finală din Champions League.

Real Madrid a terminat grupa principală pe locul 9, cu 15 puncte acumulate după cinci victorii şi trei înfrângeri, iar în play-off-ul pentru optimile de finală a trecut de Benfica, 1-0 în deplasare şi 2-1 acasă.

Real Madrid a acces direct în fază principală a competiţiei după ce a terminat pe locul 2 în sezonul 2024-2025 din LaLiga, cu 84 de puncte după 38 de etape, la patru distanţă de campioana Barcelona.

În actuala ediţie a campionatului din Spania, echipa antrenată de Alvafro Arbeloa este pe locul 2 după 27 etape, cu 63 puncte, la patru distanţă de liderul Barcelona. În cel mai recent meci oficial, disputat în LaLiga, Real Madrid a câştigat, în deplasare, cu Celta Vigo, scor 2-1.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Real Madrid a triumfat de 15 ori în Champions League (Cupa Campionilor Europeni), cel mai recent în 2024, după 2-0 într-o finală cu Borussia Dortmund, şi a mai pierdut de alte trei în ultimul act al competiţiei, ultima oară în 1981, scor 0-1 chiar cu Liverpool.

Manchester City a terminat pe locul în grupa principală, cu 16 puncte acumulate după cinci succese, o remiză şi două eşecuri, reuşind, astfel, accesul direct în optimile de finală.

„Cetăţenii” au acces direct în faza principală a competiţiei după ce au terminat pe locul 3 în sezonul 2024-2025 din Premier League, cu 71 de puncte după 38 de etape, la 13 distanţă de campioana Liverpool.

În actuala ediţie a campionatului din Anglia, echipa antrenată de Pep Guardiola este pe locul 2 după 29 etape, cu 60 puncte, la şapte distanţă de liderul Arsenal, care are însă un meci în plus disputat. În cea mai recentă partidă oficială, disputată în optimile de finală din FA Cup (Cupa Angliei), Manchester City a câştigat, în deplasare, cu Newcastle, scor 3-1.

Manchester City a triumfat o dată în Champions League, în 2023, după 1-0 într-o finală cu Inter MIlano, şi a mai pierdut o dată în ultimul act al competiţiei, în 2021, scor 0-1 cu Chelsea.

Cele două echipe s-au confruntat ultima dată pe 10 decembrie 2025, în grupa principală a actualei ediţii din Liga Campionilor, câmd Manchester City s-a impus pe terenul celor de la Real Madrid, cu 2-1.

Superbet oferă cota 1.29 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Real Madrid – Manchester City.

Articol susţinut de: Superbet.

Urmăriți Impact.ro și pe