Certificatul verde obligatoriu pentru angajați a fost respins. Ce partide au votat “împotrivă”

Nicu Stan 27.10.2021, 15:57
Certificatul verde obligatoriu pentru angajați a fost respins. Ce partide au votat “împotrivă”

Certificatul verde obligatoriu pentru anumite categorii de angajați a fost respins în Senat. Senatorii au dezbătut și votat, astăzi, proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă. Ședința de plen nu a fost lipsită de incidente. Legea nu a strâns suficiente voturi pentru a fi adoptată. Astfel, proiectul de lege merge de urgență la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Legea care obligă anumiți angajați să prezinte certificatul covid la locul de muncă, respinsă. ”Evreii mai erau obligați să prezinte un act să intre la alimentară”

Proiectul de lege care prevede prezentarea certificatului verde la locul de muncă pentru mai multe categorii de angajați a fost respins de Senat cu 67 de voturi ”pentru” și 60 de voturi ”împotrivă”. Pentru adoptare, în contextul în care esre vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege. Proiectul de lege va merge la Camera Deputaților, care e for decizional.

Proiectul de lege prevedea ca certificatul verde să fie cerut pentru angajații de la stat, dar și de la privat. De asemenea, raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu are certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile, mai stipulează proiectul de lege. În plus, după 30 de zile contractul de muncă poate fi desfăcut.

Legea care prevede certificat verde la serviciu a fost respinsa in Senat. Cine a votat impotriva
Legea care prevede certificat verde la serviciu a fost respinsa in Senat. Cine a votat impotriva

Adrian Streinu Cercel spune că este discriminare

În plus, costul testelor anti-coronavirus este suportat de către personalul unităţilor publice. Partidul Social Democrat, prin vocea senatorului Streinu Cercel, a anunțat că nu susține proiectul de lege pentru că ar fi ”greșit conceptual”.

”Atât cei vaccinați, cât și cei nevaccinați se pot infecta la fel de ușor. Noi introducem discriminare prin vaccinare”, a declarat Adrian Streinu Cercel, în plenul Senatului.

AUR spune că ne întoarcem în dictatură

Senatorul AUR Claudiu Târziu a declarat că parlamentarii votează împotriva poporului.

”Ne întoarcem în dictatură. Reglementările de azi sunt expresia unui stalinism feroce. Dacă veți vota această lege veți declanșa o criză socială cu potențial exploziv. Mor oameni vaccinați, atenție cum votați. Vaccinul este un tratament experimental”, a declarat Cladudiu Târziu.

Diana Șoșoacă, reacție controversată

Și senatorul independent Diana Șoșoacă a avut o replică controversată.

”Ați întors România în epoca hitleristă. Numai evreii mai erau obligați să prezinte un act să intre la alimentară”, a spus aceasta, moment în care președinta Senatului Anca Dragu i-a tăiat microfonul.

Cine susține legea certificatului verde la locul de muncă

Pe de altă parte, PNL, USR și UDMR au anunțat că susțin proiectul.

”Măsurile propuse sunt simple și eficiente. Nu încalcă drepturile românilor. USR va vota acest proiect”, a anunțat de la plenul Senatului Simona Spătaru.

Vaccinarea, importantă

”Dacă OMS, state mai dezvoltate au hotărât că asta e o metodă să scădem rata infectării, nu văd de ce am avea altă poziție. Sunt de acord cu testare cât mai mare, dar cred că în momentul de față vaccinarea e cea mai importantă”, a declarat și senatorul PNL Gheorghe Carp.

Ce prevede legea care obligă prezentarea certificatului verde la locul de muncă. Care sunt angajații vizați:

• toate unităţile sanitare, publice şi private
• toate unităţile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
• din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă și unitățile subordonate
• din Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unitățile subordonate
• din unitățile de asistenţă medicală profilactică şi curativă
• din laboratoarele de analize medicale, publice şi private
• care activează ca furnizori de servicii medicale, inclusiv de specialitate, de dispozitive medicale și de medicamente
• centrele de asistență sociale
• sistemul de învățământ preuniversitar și superior
• autoritățile, instituțiile publice și de interes public , de utilitate publică și celorlalte unități publice, centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan
• membrii Camerei Deputaților și ai Senatului
• persoanele care ocupă funcții publice sau de demnitate publică, precum și tuturor categoriilor de personal care își desfășoară activitatea în cadrul respectivelor entități.

Ce se întâmplă cu cei care nu vor prezenta certificaul verde la locul de muncă:

• raporturile de serviciu, respectiv contractele in baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private, care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Suspendarea se constată prin dispoziția scrisă a organului de conducere a unității emisă în condițiile legii.
• Suspendarea operează de drept sau continuă, după caz, fără plata drepturilor salariale, de la data la care personalul încetează să mai prezinte certificat digital al UE privind COVID-19. Perioada de suspendare dispusă în conditiile alin. (2) se calculeaza prin cumulul tuturor zilelor de suspendare până la împlinirea numărului maxim de 30 de zile.
• În situația în care personalul din unitățile publice cumulează 30 de zile de suspendare raportul de serviciu, respectiv contractul în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept. Încetarea se constată prin dispoziția scrisă a organului de conducere a unității emisă în condițiile legii.
• În situația in care personalul din unitățile private cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul dispune fie prelungirea suspendării pentru o nouă perioada de 30 zile, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea la inițiativa angajatorului, în condițiile legii.
• Suspendarea de drept nu operează sau, după caz, încetează în cazul persoanei vaccinate cu cel puțin o doză de vaccin anti COVID-19. În acest caz persoana vaccinată cu cel puțin o doză de vaccin anti COVID19, beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligația încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale. Dovada efectuării primei doze de vaccin se face cu adeverința de vaccinare

Urmăriți Impact.ro și pe