Editorial Alin Buzărin

Certificatul verde nu e discriminatoriu!

Alin Buzărin 17.09.2021, 12:50
Certificatul verde nu e discriminatoriu!

În plină creștere a numărului de cazuri, negaționiștii s-au trezit dintr-o dată discriminați! În loc să vedem că după o vară zburdalnică, în care mulți dintre noi am făcut tot ce ne-a tăiat capul și am stat în cel mai bun caz cu masca sub nas, virusul a început să-și facă iarăși de cap, noi, sau unii dintre noi, ne înghesuim să observăm că urmează să fim crâncen discriminați. Că dacă incidența va depăși 3 la mie, ni se va cere pârdalnicul de certificat verde și că fără el n-o să putem merge la mall, la nuntă, la meci, la botez, la concert, adică acolo unde se adună lume multă.

Certificatul digital nu este discriminatoriu

Joi, 16 septembrie, rata de infectare era încă de sub 2 la mie în București, așadar nu era nevoie de niciun fel de certificat, toată lumea, vaccinată sau nevaccinată, testată sau netestată, trecută sau nu prin boală, putea merge, după pofta inimii, oriunde.

Doar de la 3 la mie acționează certificatul. Până atunci ar fi bine să ne străduim să nu se atingă acel prag. Poate reușim, deși va fi destul de greu la cât de aglomerată a devenit Capitala, mai ales în ultimele zile, după ce au început școlile.

Certificatul verde ar urma sa intre in vigoare de saptamana viitoare
Certificatul verde ar urma sa intre in vigoare de saptamana viitoare

Discriminarea logică? Nu!

Dincolo de tâmpeniile deja consacrate că odată cu blestemata aia de verzitură electronică de pe ecranul telefonului ni se vor fura datele personale sau de cele de-a dreptul medievale că ni se vor introduce cipuri în creier, trebuie să constatăm că respectivul certificat verde discriminează în măsura în care discriminează și alte obligativități.

Așa cum pentru a te urca în avion sau în tren, sau pentru a merge la meci sau la concert, e întotdeauna nevoie de bilet, tot așa va fi nevoie și de certificat. Dacă vrei să te sui în avion și nu te lasă, fiindcă că n-ai bilet, te consideri discriminat față de cei care au? Dacă da, atunci într-adevăr certificatul discriminează. Daăc nu, atunci nu discriminează!

Discriminarea tehologică? Nici ea!

Într-adevăr, certificatul verde electronic funcționează numai dacă posesorul lui are un telefon modern, cu sistem Android. Ceea ce dă aă la moară contestatarilor. Ce fac aceia care încă folosesc telefoane cu butoane, li se fâlfâie de aplicații și de internet, pur și simplu n-au acces la tehnologia de ultimă generație, sau nu vor să aibă de-a face cu ea?

Foarte simplu: umblă în buzunar cu adeverința de vaccinare, cu cea de boală sau cu rezultatul testului rapid. Înlocuiesc displayul cu hârtia, semnificația foilor printate e absolut aceeași cu a gândacului aceleuia strivit (cod QR pentru cei ce văd chipul diavolului în orice facilitate electronică).

Alte similitudini

Lărgind sensurile, discriminarea celor fără certificat verde e similară ca acelora care nu sunt lăsați să conducă mașini fără permis, să obțină diplome fără să facă și studiile, să treacă la semafor pe roșu, nu pe verde, cu alte cuvinte, să facă doar ceea ce le trece prin cap, pentru că altfel, vezi Doamne, societatea îi discriminează. A fi în tabăra celor care nu respectă legea nu e o discriminare, e un delict