Centralele de apartament încep să fie interzise în blocurile noi. Se întâmplă deja într-un oraș din România

Stan Filon 13.11.2021, 10:58
Centralele de apartament încep să fie interzise în blocurile noi. Se întâmplă deja într-un oraș din România

Un oraș din România va interzice centralele individuale de apartament, după ce Uniunea Europeană s-a alăturat Acordului de la Paris, care prevede măsuri importante în lupta împotriva schimbărilor climatice. Oamenii sunt îndemnați să se reîntoarcă la sistemul centralizat de termoficare.

Centralele de apartament, interzise în blocurile noi

Chiar dacă sistemele de termoficare din România sunt învechite și în multe orașe, printre care și București, oamenii stau în frig și fără apă caldă, Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca, îi îndeamnă pe clujeni să rămână conectați la sistemul centralizat de termoficare.

Edilul spune chiar că centralele individuale de apartament vor fi interzise la blocurile nou construite. Oamenii vor fi liberi să se conecteze la sistemul centralizat de termoficare, dar la fel de bine pot să se și deconecteze de la acesta. Emil Boc spune că sistemul de termoficare va fi reabilitat în curând.

Centralele de apartament, interzise in blocurile noi
Centralele de apartament, interzise in blocurile noi

”Nimeni nu se va mai putea dezvolta haotic”

Emil Boc a spus ce planuri are pentru blocurile nou construite. Blocurile cu mai mult de 6 apartamente nu vor mai avea voie să instaleze centrale individuale de apartament, ci vor fi nevoite să instaleze o singură centrală care va asigura încălzirea și apa caldă în tot blocul.

”Nimeni nu se va mai putea dezvolta haotic, din perspectiva aceasta a noxelor. Toate blocurile noi fie se conectează la sistemul de termoficare, fie își montează centrale proprii. De la blocurile cu minim șase apartamente va exista o singură centrală, nu șase centrale.

Cu tendința de eliminare în viitor și a acestor centrale și de conectare la sistemul de termoficare, pe măsură ce sistemul de termoficare se extinde în acea zonă. De asemenea, toate proiectele pe care primăria le va gestiona, vor fi conectate la sistemul de termoficare”, a declarat Emil Boc la Radio Cluj.

”Prețul, mai bun pe care îl va oferi sistemul de termoficare”

Emil Boc spune că oamnii vor fi atrași de prețul mai bun de termoficare să se rebranșeze, mai ales că sistemul va fi reabilitat în curând. ”Nu vom opri debranșarea de la sistemul de termoficare, dacă oamenii vor dori. Astăzi sunt 21.000 de familii conectate. Dacă vor dori, oamenii pot, în continuare, să se deconecteze. Nu avem în vedere să le interzicem asta.

Vrem însă, prin stimulente alternative, să îi determinăm pe oameni, având în vedere prețul mai bun pe care îl va oferi sistemul de termoficare, să rămână conectați și să revină și alții în sistemul centralizat de termoficare”, a mai spus Boc, pentru Radio Cluj.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...