17:00
Una dintre cele mai frumoase, stranii și neîmpărtășite povești de dragoste de la începutul secolului trecut în România a fost cea dintre Cella Serghi și Camil Petrescu. Doi sensibili oameni de litere, două personalități, două ființe care s-au iubit enorm, însă nu au reușit să fie niciodată împreună. Camil Petrescu a fost cel care a respins relația.
Cella s-a născut în octombrie 1907 la Constanța, într-o familie de vechi dobrogeni. Numele ei era Marcoff, dar când a început să scrie și-a ales un pseudonim, Serghi, după numele bunicului său, Serghi Marcoff, de origine bulgară. Familia Marcoff a locuit în orașul de la malul mării până în anul 1916. Atunci când România a intrat în Primul Război Mondial, se refugiază la Brăila, apoi ia drumul Capitalei. Tânăra rămâne intens atașată de Pontul Euxin și profund nostalgică după apele sale de un unic albastru-turcoaz.
„M-am născut într-o casă de pe strada Mării și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de ea a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria”, avea să scrie Cella Serghi.
Nou-venita pe plaiurile muntenești se adaptează rapid traiului din București. Se împrietenește, învață, visează. Apoi, printr-o neînsemnată întâmplare, pășește într-o poveste care urma să-i schimbe radical viața. Avea 17 ani.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Într-o vară, mă găseam la ştrandul Kisseleff (n.red.-azi ștrandul Tineretului), care chiar atunci se deschisese. Eram într-o cabină de sus. Mi-am scuturat o sandală de nisip, fără să-mi dau seama că aş putea deranja pe cineva dedesubt. M-am uitat să văd cine suferise de pe urma acestei mici neglijenţe şi am văzut nişte ochi albaştri care mă priveau. Era un bărbat abia trecut de treizeci de ani, însoţit de o recentă cunoştinţă a mea, regizorul A.Finţi. Să ţi-l prezint pe scriitorul Camil Petrescu, mi-a zis”, scria tânăra în memoriile sale. Astfel l-a cunoscut Cella pe Camil Petrescu.
Romancierul, dramaturgul și doctorul în filosofie s-a născut în aprilie 1894 în București. A rămas orfan de ambii părinți. Grație unui subcomisar de poliție, i-a fost găsit un loc într-o familie adoptivă, la o doică din mahalaua Moșilor. Inteligent, ambițios, copilul are rezultate remarcabile la școală. Obține succesiv burse de merit și termină cu magna cum laudae Facultatea de Litere și Filosofie. Pleacă pe front în Primul Război Mondial, însă o mină explodată îl face aproape surd.
„Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc”, mărturisea rănitul militar. În 1918 este eliberat din lagărul german și revine la București.
Încă de la prima întâlnire, Petrescu îi lasă o puternică impresie Cellei. Îi caută insistent cărţile, curioasă și dornică să știe mai mult despre el. După un an, la următoarea întâlnire, tot la ştrand, Cella era deja studentă, în anul doi, la Drept. Se căsătorise, cu inginerul Alfino Seni, pe care Camil Petrescu s-a bucurat să-l cunoască. A discutat mult cu el anumite detalii tehnice necesare scrierilor sale. Deși măritată, Cella a făcut, din acel moment, tot posibilul să se apropie de Camil. Prin intermediul lui l-a cunoscut pe Mihail Sebastian, bun prieten al lui Petrescu și au format un trio inseparabil.
Frumoasa constănțeancă îl iubea atât de mult pe scriitor, încât în multe dimineţi îl aștepta în fața casei doar ca să-l conducă la Capşa, unde el citea presa zilnic.
„Simţeam că abia aşteaptă să rămână singur să-şi răsfoiască ziarele. Totul îl interesa. Pe mine, doar el. Nu mă chema să intru, să stăm de vorbă”. își amintea, peste ani, Cella Serghi.
În acea perioadă, Camil Petrescu i-a găsit Cellei unul dintre cele mai romantice și ironice alinturi. Îi spunea „Moft”, cuvânt căruia îi făcea diverse adăugiri, în funcție de context: „Moft năzdrăvan”, „Moft solipsist”, „Moft apodictic”. Simțindu-i talentul de povestitoare, Mihai Sebastian şi Camil Petrescu i-au propus Cellei să scrie. Astfel, au apărut noi ocazii comune pentru ieşiri în trei.
„Ne întâlneam la curse, la teatru, la cinematograf, când erau premiere cu actriţe elegante şi actori de renume, şi chiar la noi acasă, unde accepta să joace nesfârşite partide de table cu soţul meu, ca să fie mai aproape de mine. Însă mie nu-mi ajungea. Aş fi vrut ca acest bărbat să închidă brusc cutia cu table cu un zgomot care să dărâme zidurile şi să-i spună: Aşa nu se mai poate! Vreau să fie a mea, nevasta mea!”, puncta femeia.
Ca o reciprocitate, ataşamentul lui Camil Petrescu faţă de frumoasa Cella devenea tot mai evident. Scriitorul a păstrat însă mereu distanța față de femeia căsătorită.
Observând suferința Cellei, Mihail Sebastian a încercat să-i explice: „Pentru un scriitor, nimic nu-i mai periculos decât să te însori cu o femeie inteligentă”, i-a spus scriitorul. Pe deasupra, erau la mijloc convenții sociale greu de clintit.
Povestea dintre Cella și Camil a fost cumva tolerată de inginerul Alfino Seni. Mai târziu, Cella mărturisea cât de vinovată s-a simțit pentru că-l trăda, cel puțin cu inima, pe unicul ei sprijin financiar și social. Căsnicia lor n-a rezistat. S-au despărțit, iar Cella Serghi s-a căsătorit, câțiva ani mai târziu, cu judecătorul Ion Bogdan.
Într-un târziu, și Camil Petrescu și-a întemeiat un cămin, la peste 20 de ani de când a întâlnit-o pe Cella. Avea 53 de ani când a luat-o de soție pe actriţa Eugenia Marian, însărcinată la acea vreme cu primul lor copil, Camil Aurelian. În 1950, li s-a născut cel de-al doilea băiat, Octavian Eugeniu. Nici căsnicia lui Camil nu a făcut față timpului. Literatul a divorțat în 1953.
Nefericită în dragoste, Cella și-a găsit refugiul în scris. Așa a apărut romanul esenţial al carierei sale, „Pânza de păianjen”, operă cu tentă autobiografică. Manuscrisul a fost citit de Camil Petrescu, care a notat în jurnalul său câteva impresii:
„Am cetit până acum, la ora două, romanul scris la maşină al Cellei S. E de o bogăţie faptică, de o sensibilitate, de o autenticitate care depăşeşte cu mult tot ce aşteptam anul acesta de la ea. E totuşi mediocru prin incultura ei, e plin de gafe dintre care una singură,dintre sute şi sute, ar îngropa o carte. Totuşi e un material care, uşor prelucrat (pentru mine ar fi fost uşor, dacă aş avea timp), ar da o carte de mare succes”. Totuși, apărut în 1938, romanul Cellei Serghi s-a bucurat însă de o reală reușită.
Chiar dacă relaţia de iubire dintre cei doi nu s-a împlinit, prietenia a avut un lung parcurs. Scriitorul a continuat să fie pentru Cella Serghi un atent sfătuitor. La rândul său, Cella l-a ajutat să descrie toaletele personajelor feminine din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Tot ea a fost cea care a inspirat personajul Doamna T din ”Patul lui Procust”.
„Femeile au existat ca o permanenţă în viaţa lui Camil. Legături cu tot soiul de frumuseţi, blonde, brune, de toate felurile, el preferând blondele planturoase. Cella Serghi era o dulce copiliţă. Ea dă o mare greutate legăturii ei cu Camil. Din povestirile lui reiese însă că n-a avut o atâta însemnătate, dar a ajutat-o să scrie “Pânză de păianjen“, menționa criticul de teatru, Florica Ichim, cea care a studiat biografia romancierului.
Camil Petrescu a murit în mai 1957, la vârsta de 63 de ani. Cella i-a supraviețuit încă 35 de ani, cu regretul, niciodată ascuns, că nu i-a devenit soție. S-a prăpădit pe 19 septembrie 1992, la Bucureşti.
