Celentano din Las Fierbinți, de nerecunoscut în adolescență. Adrian Văncică era un adevărat rebel

Stan Filon 24.05.2022, 09:01

Acum îl cunoaște o țară întreagă. A făcut istorie cu personajul Celentano, din serialul de comedie Las Fierbinți, și a înduioșat o națiune cu poezia lui de 1 Decembrie despre România. Vorbim despre nimeni altul decât de actorul Adrian Văncică, care face roluri mari atât pe micile ecrane, cât și pe scena teatrelor din țară. Nu mulți l-ar recunoaște însă dacă i-ar vedea o poză din adolescență. Era un adevărat rebel.

Celentano din Las Fierbinți, de nerecunoscut în adolescență

Adrian Văncică a făcut istorie la Pro TV, acolo unde a dat viață personajului Celentano, în serialul de comedie Las Fierbinți. Îl cunoaște toată țara și a devenit noul „personaj turmentat” al televiziunii din România. Replicile lui sunt cu adevărat hilare, iar felul în care îl joacă pe Celentano i-a adus notorietatea pe vecie, în România.

Ajuns la 45 de ani, Andrian Vancică poate spune cu mâna pe inimă că și-a realizat visele din tinerețe. Atunci era sigur că va deveni actor și a făcut tot ce i-a stat în putință să-și îndeplinească visul. Acum este unul dintre cei mai cunoscuți actori din România, chiar dacă nu mai este tânărul rebel de la 18 ani. Atunci avea plete și o atitudine de răzvrătit, după cum puteți vedea în Galeria Foto.

Celentano din Las Fierbinti, de nerecunoscut in adolescenta
Celentano din Las Fierbinti, de nerecunoscut in adolescenta

Cum a învățat să-l joace pe Celentano

Dar cum a ajuns să ducă la perfecție interpretarea unui bărbat pasionat de licorile bahice? Ei bine, Adrian Vancică a spus că a studiat multe personaje, imediat după ce a acceptat rolul de la Pro TV. A studiat actori, dar și oameni normali, pasionați de alcool. Actorul a reușit o adevărată capodoperă, chiar dacă a recunoscut că nu consumă alcool. În plus, acest rol îi dă bătăi de cap…fizice, după cum chiar el a recunoscut.

„La lucrul pentru Celentano, în primul rând, am vrut să văd ce au făcut înaintaşii, adică cum au mai jucat beţivi. Am văzut câteva cazuri, unele mi-au plăcut, altele nu. Am avut şi câţiva băieţi la care m-am uitat, de la care m-am inspirat, dar nu o să le spun numele pentru că or să nege. Eu nici nu beau. Nu o să-mi aduc personajul acasă. Acum nici nu înţeleg treaba asta cu ”intri tu în personaj sau intră personajul în tine”. Mie mi se pare că e o joacă totul. Nu ştiu dacă actoria e o artă, eu zic că e o meserie. Eu nu prea ştiu cum e cu arta“, declara Andrian Vancică.

Actor la Teatrul Nottara

Actorul a recunoscut că nu este deloc ușor să-l interpreteze pe Celentano. Acest personaj îl solicită foarte mult fizic. Artistul a recunoscut că după filmări ajunge acasă cu dureri de maxilar, dar și de ochi, deoarece personajului îi mai alunecă ochii, din cauza excesului de băuturi spirtoase.

Adrian Vancică a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, specialitatea actorie la clasa prof. univ. dr. Mircea Albulescu, iar în prezent este actor angajat al Teatrului Nottara din București. A fost nominalizat la Premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar în 2009 pentru rolul Vali Iordache din filmul Boogie și în 2018 pentru rolul polițistului din Ultima zi.

Urmăriți Impact.ro și pe