Ronnie O’Sullivan, cel mai cunoscut jucător profesionist de snooker, a fost la un pas să piardă un meci important, din cauza unui prânz copios. Totul s-a întâmplat la Openul englez, în partida contra lui Michael Georgiou. Englezul a declarat că prefera să rateze meciul, decât să renunțe la mâncare.
Fiecare sportiv are povești demne de un roman pe care le adună de-a lungul carierei. Dincolo de meciurile câștigate pe muchie de cuțit, de scorul întors în ultima clipă și de titluri care au venit când se așteptau mai puțin, sportivii au și o mulțime de povești amuzante din carieră.
De exemplu, Ronnie O’Sullivan, numărul trei mondial la snooker profesionist, a fost la un pas de a pierde un meci din cauza unui prânz cu specific oriental. Un kebab și o porție de baclava l-au făcut pe O’Sullivan să ajungă la masa de joc în ultima clipă, iar dacă mai întârzia câteva minute, putea chiar să fie descalificat.
Ronnie l-a întâlnit pe Michael Georgiou în meciul de la Openul englez și a pierdut primul frame în fața lui. Apoi a revenit cu patru break-uri impecabile, de 82, 127, 129 și 108 puncte și s-a calificat în turul al treilea, cu scorul final de 4-1.
Sportivul a explicat ulterior cum a ajuns la masa de joc cu câteva minute înainte de începerea partidei și a declarat că nu ar fi regretat dacă pierdea frame-ul. Kebab-ul și baclavaua care l-au făcut să întârzie se pare că au meritat din plin!
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Eram într-un restaurant și mâncam kebab cu niște prieteni, când mi-am dat seama că trebuie să plec, fiindcă se terminase meciul dinainte. Mi-am luat și baclava, a fost un prânz extins. Sincer, preferam să mi se ia un frame, decât să ratez kebabul. Am ajuns la arenă cu 7 minute înainte de startul meciului.
Eram încă în blugi și pantofi sport. Știam că o să fiu ca iepurele în fața farurilor, așa că am prelungit meciul cât am putut la început, a povestit O’Sullivan după încheierea partidei.
Englezul în vârstă de 45 de ani este cel mai titrat sportiv din istoria snooker-ului. A cucerit șase titluri mondiale la acest sport, fiind depășit doar de Stephen Hendry, care a cucerit șapte trofee de-a lungul carierei.
Sportivul, supranumit ”Racheta” (datorită vitezei cu care lovește bilele) și ”Magicianul” a început să joace snooker la vârsta de 10 ani, iar de acolo până la primul titlu de campion mondial a fost doar muncă susținută. Pe lângă titlurile pe care și le-a adăugat în palmares, O’Sullivan a câștigat din snooker 7.600.000 de lire sterline până în prezent.