Cele mai ieftine destinații de vacanță din Europa, demne de vizitat în această toamnă. Sunt la o aruncătură de băț de România

Ioana Bucur 03.09.2022, 16:04
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Europa, demne de vizitat în această toamnă. Sunt la o aruncătură de băț de România

Vara s-a încheiat, ceea ce înseamnă că și sezonul concediilor a ajuns la final, însă există persoane care se bucură din plin de excursii și în timpul lunilor de toamnă. Recent, a fost realizat un clasament cu cele mai ieftine destinații de vacanță din Europa. Vorbim despre locuri ce merită vizitate în următoarele luni, la prețuri mici.

Ce destinații de vacanță din Europa putem vizita în această toamnă, la prețuri mici

Temperaturile au scăzut, toamna pare că și-a intrat pe deplin în drepturi, însă gândul multora încă se duce spre vacanță. Fenomenul nu este valabil doar în cazul românilor. Pentru britanici, publicația The Guardian a preluat o analiză făcută de Post Office Travel Money, realizând un clasament cu cele mai ieftine destinații de vacanță din Europa, fiind colectate date legate de costurile suportate de turiștii din Regat în 20 dintre cele mai cunoscute orașe vizitate în city break-uri.

Cu prețuri cu aproape 15 procente mai mici decât în 2021, în fruntea clasamentului este un oraș ce se află la o distanță relativ mică de România: capitala Greciei, Atena. Acolo, un city break costă în jur de 207 lire sterline. Pe locul al doilea este Lisabona, unde turiștii vor scoate din buzunar 218 lire pentru un weekend.

Revenind la Atena, în cei 207 euro sunt incluse două nopți de cazare la un hotel pentru un cuplu, mesele, biletele la principalele atracții turistice din oraș și costurile transportul local.

Cele mai ieftine destinații de vacanță din Europa, demne de vizitat în această toamnă. Sunt la o aruncătură de băț de România

„Sunt la jumătate de preț și oferă o climă însorită de toamnă”

Nota de plată pentru o cină de două persoane la restaurant, cu vin, este în jur de 38,96 de lire. Două nopți de cazare la un hotel de trei stele este 89 de lire sterline și un abonament valabil 48 de ore pentru transportul public în comun costă 7,79 lire.

Cele două capitale europene au reușit să devanseze alte orașe din estul continentului celebre pentru prețurile mici, cum sunt Cracovia (219 lire sterline), Riga (220 de lire sterline) sau capitala Ungariei, Budapesta (221 de lire sterline).

„Favoritele consacrate precum Paris, Amsterdam și Veneția pot fi alegeri de top în rândul turiștilor pe care i-am chestionat, dar acestea sunt, de asemenea, locuri scumpe de vizitat. (…) Atena și Lisabona sunt la jumătate de preț și oferă o climă însorită de toamnă, precum și prețuri scăzute.

Sfatul nostru pentru turiști este să își facă temele și să verifice prețurile înainte de a rezerva”, a declarat Nick Boden, șeful Post Office Travel Money.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...