Cele mai bogate localități din România. Bucureștiul ocupă locul 9

Diana Radu 14.05.2020, 13:06
Cele mai bogate localități din România. Bucureștiul ocupă locul 9

Membrii platformei UrbanizeHub au realizat un top cu cele mai bogate orașe din România, iar rezultatele sunt unele cel puțin surprinzătoare. La capitolul economie, Bucureștiul se află pe locul 9. Iată ce localitate conduce topul!

Care este cea mai bogată localitate din România

În fruntea celor mai bogate 30 de orașe din România  se situează Ghimbav, fiind urmată de Mioveni și Otopeni. Aceste trei orașe din România sunt cele mai dezvoltate din punct de vedere economic. Orașul Ghimbav din Brașov se bucură de o economie locală foarte puternică, datorită firmelor care își desfășoara activitatea la nivel local. În plus, numărul de angajați din această localitate este mult mai mare decât numărul de locuitori.

„Ghimbav, cel mai dezvoltat oraş din România, are într-adevăr o economie locală puternică, cu firme puternice prezente la nivel local: IAR, Viessmann, Premium Aerotec, PREH, Benchmark Electornics, Joysonquin Automotive Systems. Mai mult, aceste firme par să şi plătească salarii bune. Ghimbav este pe locul 1 în ceea ce priveşte PIB-ul local per Capita, şi pe locul 2 în ceea ce priveşte IPV-ul per Capita. Investiţiile făcute în Ghimbav se datorează în primul rând datorită proximităţii sale faţă de Braşov, datorită bazei industriale existente deja acolo, şi datorită proximităţii faţă de infrastructură de transport majoră”, se arată în analiza realizată de experţii urbanişti de la UrbanizeHub.

top cele mai bogate localitai, romania, bucuresti, locul 9
Cel mai bogat oraș din România este Ghimbav din Brașov

După Ghimbav, al doilea cel mai bogat oraș din țară este Mioveni din județul Argeș. Și acest oraș numără mai mulți angajați, decât locuitori. Bucureștiul ocupă poziția 9 în clasament, fiind urmat de Cluj-Napoca. Pe ultimelele locuri se află Târgoviște (Dâmbovița) și Slobozia (Ialomița).

În realizarea topului, membrii platformei UrbanizeHub au ținut cont de PIB-ul per capita local, estimat pe baza veniturilor firmelor locale și de impozitul pe venit per capita. Acesta este un indicator al bunăstării creat la nivel local de toate entităţile plătitoare de salarii.

„La UrbanizeHub, suntem interesaţi de tot ceea ce are legătură cu dezvoltarea urbană şi am vrut să vedem care sunt cele mai dezvoltate localităţi din România din punct de vedere economic (…) În acest sens, ne-am uitat la doi indicatori: PIB-ul per capita local, estimat pe baza veniturilor firmelor locale, acest indicator arată forţa firmelor de la nivel local, şi impozitul pe venit per capita (…) Impozitul pe venit este o măsură a numărului de salariaţi şi a valorii medii a salariului la nivel local”, se mai arată în analiza realizată de experţii urbanişti de la UrbanizeHub.

Urmăriți Impact.ro și pe