Cel mai petrecăreț român în pandemie. A fost amendat de două ori într-o seară pentru organizarea de distracții ilegale

Iancu Andreea 15.03.2021, 15:50
Cel mai petrecăreț român în pandemie. A fost amendat de două ori într-o seară pentru organizarea de distracții ilegale

Un român petrecăreț s-a ales cu două amenzi după ce a organizat distracții ilegale în vreme de pandemie. Situația ar fi dramatică dacă bărbatul nu ar fi primit cele două sancțiuni într-un mod cât se poate de hazliu. Mai cu seamă că în localitate, numărul de cazuri de Covid-19 a atins cifre îngrijorătoare. Potrivit unui comunicat al Prefecturii, luni dimineaţă, la ora 8.00, erau spitalizate în judeţ, 291 de persoane cu COVID-19, dintre care 36 de adulţi în secţii ATI.

Cum a reușit un român petrecăreț să primească două amenzi în aceeași zi

Românilor le plac întâlnirile cu prietenii și petrecerile alături de cei dragi, motiv pentru care pandemia le-a provocat un mare disconfort. Fără locuri publice în care să își poată manifesta preferințele pentru distracție, unii dintre cetățenii țării au încercat să încropească acasă petreceri restrânse. Însă partenerii de pahar și muzica din boxe nu pot fi trecute cu vederea de vecinii vigilenți, mai ales în localitățile mici. Astfel, un român petrecăreț din orașul Copșa Mică a ajunsă să fie sancționat, împreună cu prietenii săi, cu o sumă consistentă. Un comunicat de presă emis de către Prefectura Sibiu anunța că bărbatul nu a primit doar o sancțiune, ci două, ambele în aceeași zi.

Cum a fost posibil? Simplu. După ce opt petrecăreți au fost prinși într-un imobil distrându-se de zile mari, aceștia au fost amendați, însă au decis să mute distracția într-o altă locuință, crezând că nu vor mai fi descoperiți. Autoritățile însă au descoperit din nou petrecerea ilegală și au dispus noi amenzi pentru persoanele aflate în casă. În total, bărbatul, organizatorul celor două evenimente, a primit 20.000 de lei amendă, în timp ce resul au primit sancțiuni în valoare totală de 30.000 de lei.

În noaptea de 13 spre 14 martie, în jurul orei 0,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Copşa Mică au depistat într-un imobil de pe raza oraşului amintit 8 persoane care participau la o petrecere. Organizatorul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Peste câteva ore, aceleaşi persoane au fost depistate într-un alt imobil, participând la o petrecere organizată de acelaşi bărbat. Acesta din urmă a fost sancţionat din nou cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar ceilalţi 7 participanţi au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 30.000 de lei, a anunţat Prefectura Sibiu.

Polițiștii sancționează dur petrecăreții din pandemie
Polițiștii sancționează dur petrecăreții din pandemie

Selly, amendat pentru petrecere organizată de ziua lui

Aniversarea celor 20 de primăveri ale celebrului vlogger Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, a fost umbrită de un adevărat scandal. Tânărul a fost descoperit încălcând legea după ce mai multe clipuri video au apărut în mediul online chiar de la petrecere. Deși a închiriat o vilă cochetă, în care urma să petreacă alături de câțiva prieteni, încadrându-se în numărul legal admis de persoane, surpriza muzicală i-a dat planurile peste cap. Selly s-a trezit cu Tzancă Uraganul și instrumentiștii, iar spațiul s-a umplut de oameni. Totuși, vloggerul susține că și-a luat toate măsurile de protecție și i-a rugat pe invitați să își facă test Covid înainte de petrecere. Însă muzicienii veniți ca o surpriză nu au fost testați.

Eu am primit amendă pentru că am făcut acest eveniment în pandemie. Vreau să fac două precizări: 1. eu chiar cred că pandemia asta există și că e un pericol real; 2. în cazul acesta nu Poliția e cea care trebuie înjurată, că nu Poliția face legea, ci o aplică. Oamenii doar au aplicat legea. Problema e legea. Legea e foarte stupidă. Ea ar trebui să fie aceeași pentru toți. Cum e legea aceeași pentru toți când cluburile sunt pline. Am luat toate măsurile ca lumea să nu ia Covid de la petrecerea mea. Am rugat înainte de petrecere pe toată lumea să facă test de Covid, a mai explicat Selly.

Selly, la petrecerea de ziua sa, alături de Tzancă Uraganul
Selly, la petrecerea de ziua sa, alături de Tzancă Uraganul
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI