Cel mai periculos loc din Europa, bombardat. Explozii puternice au avut loc lângă reactoarele centralei nucleare de la Zaporojie

Ana Anitoiu 21.07.2022, 13:39
Cel mai periculos loc din Europa, bombardat. Explozii puternice au avut loc lângă reactoarele centralei nucleare de la Zaporojie

Cel mai periculos loc din Europa a fost bombardat. Au avut loc explozii puternice în orașul Enerhodar ocupat de forțele armate ale lui Vladimir Putin, lângă reactoarele centralei nucleare din regiunea Zaporojie, aflată în sud-estul Ucrainei.

Ce au spus rușii despre atacul din preajma centralei nucleare de la Zaporojie

Conform unor martori, loviturile au fost date, miercuri, în spatele zonei cu reactoare nucleare, unde se presupune că recent a fost instalată o bază a forţelor ruse. Un fum negru s-a ridicat în urma incidentului.

Surse ale administrației instalate de ocupanți, citați de presa rusă, au declarat că centrala din Zaporojie a fost atacată de trei presupuse drone kamikaze ucrainene şi că „atacurile dronelor ucrainene continuă”. Cantitatea de material exploziv cu care ar fi fost echipate dronele ar ajunge la câteva kilograme de TNT.

Pe de altă parte, ocupanții ruși au spus că zona unde se află dispuse reactoarele centralei nucleare nu a avut de suferit. Reprezentanţii autorităţilor de la Kiev şi ai armatei ucrainene nu au comentat deocamdată cu privire la atacul ce a avut loc în Enerhodar, în preajma centralei nucleare.

Cel mai periculos loc din Europa, bombardat de rusi
Explozii langa centrala nucleara de la Zaporojie

Ce au instalat rușii la centrala nucleară capturată

Directorul companiei Energoatom, Petro Kotin, a declarat, pe 15 iulie, că trupele ruse au instalat sisteme de rachete pe teritoriul centralei nucleare capturate și că le folosesc ca să bombardeze oraşul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk, din sud-estul Ucrainei.

Un alt incident a avut loc luni, 18 iulie, la centrala nucleară din Zaporojie. Primarul ucrainean al Enerhodar, Dmitri Orlov, a spus că nouă soldați ruși au fost răniți și un număr neprecizat de persoane au murit.

„(Militarii ruși, n.r.) au fost transportaţi rapid la spitalul din oraş cu răni cu mai multe grade de severitate. Unii au fost spitalizaţi şi unul se află la terapie intensivă. (…) Sunt, de asemenea, oameni decedaţi, dar nu ştim deocamdată numărul lor exact”, a spus Dmitro Orlov, care nu se află în orașul ocupat de ruși.

La data de 12 iulie, au fost auzite explozii și rafale de arme automate în această regiune din Ucraina. Primarul ucrainean al Enerhodar a declarat că forţele ucrainene nu au nicio legătură cu acestea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...