Cel mai mare dezastru ecologic din istoria planetei? Marea care a secat complet

Andrei Cezar 18.09.2020, 17:14
Cel mai mare dezastru ecologic din istoria planetei? Marea care a secat complet

Industria textilă este una dintre cele mai importante industrii de pe planetă. Într-o eră în care oamenii poartă unele haine câteva ori, după care nu le mai folosesc, nu e de mirare că aproape săptămânal apar noi colecții care să ne înnoiască garderoba. Unde mai pui că la acest trend contribuie din plin și așa numita terapie prin shopping, care le alungă oamenilor tristețea și reușește să le reducă din stresul cotidian. Însă există și un revers al medaliei. Efectele confecționării hainelor au devenit devastatoare pentru mediul înconjurător. Așa se face că anumite țări sunt în pragul unui adevărat dezastru ecologic.

Cel mai mare dezastru ecologic din istoria planetei? Cum arată marea care a secat complet

Chiar dacă debutul pandemiei a pus pe ”hold” comercializarea produselor în magazine, ducând astfel la un adevărat colaps financiar al retailerilor non-alimentari, din care nici acum nu pot ieși, în ultimele luni, oamenii s-au reprofilat și au ales metoda mai ușoară de a-și cumpăra haine, fără a se mai deplasa până la magazinul preferat. Vorbim aici de cumpărăturile online, metodă care a luat un avânt considerabil în comparație cu cele fizice, înmagazine.

În acest context, se pune problema efectelor devastatoare pe care le are industria confecțiilor asupra mediului înconjurător, relateză BBC, citat de Digi24. Tot mai multe voci spun că industria fashion este în top 5 cele mai poluante industrii.

Global, producem peste 100 de miliarde de articole de vestimentație din fibre noi, anual, iar planeta nu poate susține asta”, explică jurnalista BBC.

În industria confecțiilor, cea mai folosită fibră este bumbacul, 43% din toate hainele vândute fiind din bumbac. Deși nu pare că poate polua la fel ca petrolul sau cărbunele, producția de bumbac include folosirea de pesticide în procesul agricol, vopsele toxice în manufactură, iar o uriașă cantitate de resurse naturale, precum apa, sunt folosite, de asemenea.

Potrivit sursei citate, pentru creșterea bumbacului folosit pentru confecționarea unei banale perechi de blugi sunt necesari 15.000 de litri de apă.

Cel mai mare dezastru ecologic din istoria planetei? Marea care a secat complet
Cel mai mare dezastru ecologic din istoria planetei? Marea care a secat complet

Ce soluții există

Imagini dezolante au fost surprinse în Asia Centrală, acolo unde odată se afla Marea Aral, al patrulea cel mai mare lac din lume. Acesta se situează între Uzbekistan şi Kazakhstan. Acum a secat aproape de tot. Pe locul unde înainte se întindea un imens luciu de apă, acum zeci de nave zac ruginite pe un sol arid, locul transformându-se într-un adevărat deșert care nu produce decât furtuni de nisip.

Un alt factor detereminant în procesul de secare a Mării Aral a fost drenarea masivă a apei pentru irigarea altor zone, în anii 60, în timpul Uniunii Sovietice.

Indonezia este o altă țară unde se produce major bumbacul. Lângă râul Citarum sunt peste 400 de fabrici și activiștii spun că chimicale toxice ajung zilnic în râu.

O soluție pentru diminuarea efectelor devastatoare ar fi, spun experții, ca oamenii să cumpere mai puține articole de vestimentație.

Este o situație care trebuie rezolvată – și repede. Trebuie să ne grăbim pentru că rămânem fără timp ”, încheie jurnalista BBC.

Cel mai mare dezastru ecologic din istoria planetei? Marea care a secat complet
Cel mai mare dezastru ecologic din istoria planetei? Marea care a secat complet
Urmăriți Impact.ro și pe