Cel mai ciudat antrenor din Liga 1. De ce nu vine la antrenamente și motivul pentru care i-a făcut ”țărani” pe angajații unui hotel din București

Stan Filon, Cristi Ionică 20.10.2021, 14:12
Cel mai ciudat antrenor din Liga 1. De ce nu vine la antrenamente și motivul pentru care i-a făcut ”țărani” pe angajații unui hotel din București

Unul dintre cei mai ciudați antrenori activează în Liga 1 din România! S-a făcut remarcat prin declarațiile sale care au stârnit râsul, nu musai prin vreo tactică desăvârșită, deoarece până acum a câștigat cu echipa un singur punct! În schimb, s-a aflat că mai ratează câte un antrenament.

Cel mai ciudat antrenor din Liga 1

Vorbim despre Ionuț Chirilă, fratele cântărețului Tudor Chirilă. Acesta a preluat echipa de fotbal Academica Clinceni, după ce l-a convins pe primar cu abilitățile sale de negociator. Mai exact, Ionuț Chirilă i-a promis edilului nu că va scăpa echipa de la retrogradare, ci că va aduce un sponsor plin de bani.

Se pare că antrenorul Ionuț Chirilă se concentrează mai mult pe aducerea unui sponsor la echipă, mai mult decât pe antrenarea jucătorilor săi. Chiar acesta ar fi și motivul pentru care mai ratează câte un antrenament. Așa s-a întâmplat înaintea meciului cu Craiova, când înainte cu o oră de antrenament, antrenorul l-a sunat pe căpitanul echipei, căruia i-a pasat antrenamentul. ”Ține tu antrenamentul de azi, că eu am alte lucruri de făcut! Tot pentru voi alerg”, i-a transmis Chirilă veteranului Petriche, după cum scrie gsp.ro. Din păcate, sponsorul plin de bani încă nu a fost găsit, iar rezultatul partidei a fost unul de coșmar: echipa sa a pierdut cu scorul de 0 – 5.

Cel mai ciudat antrenor din Liga 1
Cel mai ciudat antrenor din Liga 1

Mai ratează câte un antrenament

Cu toate acestea, antrenorul a fost mulțumit de elevii săi, cel puțin în primele 15 minute. ”Nu îmi explic cum am jucat excepțional 15 minute, am controlat jocul, apoi am căzut. Nu prevedea nimeni acest dezastru. În loc să murim ca un bolnav de cancer, ușor-ușor, noi am făcut infarct. Parcă ne-a împușcat cineva din elicopter”, a spus antrenorul, imediat după meci.

Cornel Dinu a comentat în stilul său caracteristic declarațiile lui Chirilă. ”Ceea ce vorbește Chirilă e un delir. Comparați-l cu Reghecampf! Câtă precizie în discursul lui Reghecampf, în comparație cu turuiala lui Chirilă! Când spui că ai jucat fantastic în primele 15 minute, înseamnă că tu nici măcar nu te-ai uitat la meci! A jucat într-un 4-4-2 ostentativ care a dus la 11-2 pentru Craiova scorul ocaziilor”, a spus Cornel Dinu, la TV TelekomSport.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

În schimb, Ionuț Chirilă a cerut un vin bun, în seara dinaintea meciului cu FCSB și a reacționat foarte urât atunci când ospătarul i-a adus vinul la carafă și i-a spus că este foarte bun, deoarece îl aduce cineva din Vrancea.  ”Băi țăranilor, eu am băut vin cu Ahmetov la Donețk! Cum să beau acum din carafă? Vinul se aduce în sticlă și se deschide în față, nu-l aduci în carafă!”, a replicat celebrul antrenor, conform sursei citate mai sus.

Ionuț Chirilă a venit la echipă cu preparatorul său fizic, un italian pe care i l-a recomandat Fabio Pecchia, fost mijlocaș la Juventus și la Napoli, secundul lui Rafa Benitez, și fost ”principal” la Verona. Preparatorul fizic nu a impresionat pe nimeni, poate doar negativ. Acesta s-a accidentat rapid și a stat pe masa de masaj mai mult decât toți jucătorii la un loc.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...