Editorial Alin Buzărin

Cei „3.000 de lei liniștiți” ai lui Tudor Gheorghe | Marele, imensul artist oltean nu face caz din suma pe care i-o dă statul

Alin Buzărin 07.02.2022, 18:56
Cei „3.000 de lei liniștiți” ai lui Tudor Gheorghe | Marele, imensul artist oltean nu face caz din suma pe care i-o dă statul

De ceva vreme încoace, maestrul e mult mai discret decât înainte. În urmă cu un an a rămas fără jumătatea sa, discreta și rafinata actriță Georgeta Luchian, cu care împărțea viața de mai bine de jumătate de veac încoace. A mai fost și pandemia, cu restricțiile ei. Apoi,”a plecat”, cum spun oltenii, pe 77 de ani și chiar dacă e încă verde ca bradul, vârsta parcă nu-i mai dă ghes să apară peste tot.

Un subiect colateral

Zilele trecute a apărut totuși la Antena 3. Fără ca subiectul să fi fost neapărat acesta, și doar după ce a fost întrebat destul de insistent de cea care-l intervieva, maestrul a dezvăluit că are o pensie de „vreo 3.000 de lei, liniștiți dacă îmi și măresc acuma” și că „pentru un artist e o pensie bună”, adăugând că n-are habar de facturi, chestiunea privindu-l exclusiv pe fiul său Adrian, care de câțiva ani i-a prilejuit încă o ipostază, cea de bunic. (Există chiar pe youtube un filmuleț, un reportaj în care maestrul conversează cu nepotul de câțiva anișori, bunicul adresându-i-se întotdeauna puștiului cu „domnule!”)

Un cupon mizerabil

3.000 de lei nu e în niciun caz „o pensie bună”, e mică de tot, meschină, insuficientă. Iar când titularul cuponului e Tudor Gheorghe (așa scrie pe act, puțină lume știe că Tudor e numele de familie, cel de botez fiind Gheorghe), atunci pensia e de-a dreptul mizerabilă. Nu trebuie neapărat recitată biografia celui în cauză pentru a-i stabili dimensiunea.

Tudor Gheorghe nu înseamnă doar „Muică” și „Au înnebunit salcâmii”. E și un mare recitator, iubitor de poezie, actor (mult Shakespeare, dar mai ales rolul fabulos din ”Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă), a fost director de teatru, a făcut mereu săli pline,s-a produs în fața a zeci de mii de oameni, de cele mai multe ori fără microfon, pentru că mereu l-au sprijinit corzile vocale.

Un om de mare bun-simț

Dar Tudor Gheorghe nu se plânge de meschinăria pensiei, în orice caz nu-i guvernează existența dimensiunea sumei pe care i-o aduce lunar poștașul. Poate și de unde are o situație materială destul de înlesnită, dar mai ales dintr-un funciar bun-simț, din calitatea de a nu cotropi peisajul cu propriile sale probleme, mai ales cu cele de ordin material.

Din decența de a nu ceee altceva decât primește, din discreția de a nu fi vreodată cap de afiș cu altfel de lucruri decât cele legate de latura strict artistică a existenței sale. Așa s-au întâmplat lucrurile și când și-a pierdut soția, anul trecut, totul s-a petrecut într-o durere tăcută, netelevizată, nemediatizată.

Cei „3.000 de lei liniștiți” ai lui Tudor Gheorghe | Marele, imensul artist oltean nu face caz din suma pe care i-o dă statul
Tudor Gheorghe

O inevitabilă antiteză

Am tot evitat subiectul Arșinel, din respect pentru priza la public a îndrăgitului actor de revistă. Nu fac compatrație între dimensiunea artei sale, contrapusă celei etalate de Tudor Gheorghe, deși nu e un secret că „revista” e un gen ușurel, accesibil, facil.

Însă antiteza dintre modalitățile de abordare financiară a bătrâneții se desenează de la sine. Gălăgie versus discreție. Tupeu raportat la modestie. Și lista antonimelor poate continua la nesfârșit.

Calitate umană

Chiar nu poate fi imaginat Tudor Gheorghe plângând-se că i se iau funcțiile de conducere, că i se contestă drepturile financiare sau că nu i se oferă peste rând un inichi pentru transplant. Aici diferența o face calitatea umană, cea care ne va îndemna mereu la reverențe în nu doar în fața artistului, dar mai ales a unui om de calitatea lui Tudor Gheorghe. Respect maestre! Să trăiești și să fii sănătos, neică Tudore, cum ne place nouă, oltenilor, să-ți spunem!

Urmăriți Impact.ro și pe
Alin Buzărin
Editorialist, un gazetar cu o vastă experianță în presa din România, Alin Buzărin semnează de două ori pe săptămână opinii și editoriale pentru Impact.ro. Cel mai probabil îl...