„Cea mai neagră oră” pentru omenire. Semnalul de alarmă al președintelui SUA

Beatrice Dumitru 25.05.2022, 11:39
„Cea mai neagră oră” pentru omenire. Semnalul de alarmă al președintelui SUA

Președintele Joe Biden le-a spus aliaților din Asia în deschiderea summitului Quad la care au mai participat și liderii Japoniei, Australiei și Indiei că lumea traversează „o perioadă întunecată în istoria noastră comună” din cauza războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei. El a cerut grupului să facă un efort mai mare pentru a opri agresiunea lui Vladimir Putin.

Mesajul lui Joe Biden la summitul Quad

Grupul format din SUA, Australia, India și Japonia este văzut ca o contrabalansare a influenței chineze în regiune. Aceasta este a doua întâlnire față în față a celor patru lideri în mai puțin de un an și vine în momentul în care ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a anunțat intenția Moscovei de a construi legături mai strânse cu Beijingul.

Joe Biden a susținut că lumea are responsabilitatea comună de a face ceva pentru a ajuta forțele Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei, care a intrat în a patra lună și a ucis mii de civili și a strămutat milioane de oameni, notează Euronews.

„Cea mai neagră oră” pentru omenire. Semnalul de alarmă al președintelui SUA
Joe Biden, la summitrul Quad. Sursa foto: Twitter

„Aceasta este mai mult decât o problemă europeană. Este o problemă globală. Navigăm într-o perioadă întunecată din istoria noastră comună. Războiul brutal și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei a declanșat o catastrofă umanitară și civili nevinovați au fost uciși pe străzi și milioane de refugiați sunt strămutați în țară, precum și in exil. Lumea trebuie să se ocupe de asta”, a spus liderul de la Casa Albă, la începerea summitului Quad.

Tensiuni în regiune în timpul summitului

Mesajul președintelui SUA a părut să-l vizeze pe premierul indian Narendra Modi, deoarece, spre deosebire de alte țări din grupul Quad și aliați ai SUA, India nu a impus sancțiuni și nici măcar nu a condamnat invazia Rusiei, cel mai mare furnizor al său de hardware militar.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Pentru mai multe dintre marile puteri asiatice, invazia Rusiei a fost văzută ca un moment crucial pentru ca lumea să demonstreze printr-un răspuns ferm către Rusia că Beijingul nu ar trebui să încerce să pună mâna pe Taiwan prin acțiuni militare.

Nu putem lăsa să se întâmple același lucru în regiunea Indo-Pacific”, a afirmat premierul japonez Fumio Kishida.

Tensiunile din regiune au reapărut în timpul călătoriei lui Biden, când avioane strategice chineze și rusești au efectuat exerciții comune lângă Japonia, iar ministrul nipon al Apărării Nobuo Kishi a descris mișcarea drept o „amenințare” și „un nivel crescut de provocare”, adăugând că această cooperarea dintre China și Rusia este „îngrijorătoare și inacceptabilă”.

Casa Albă a lăudat mai multe țări din Pacific, inclusiv Japonia, Singapore și Coreea de Sud, pentru că au impus sancțiuni dure împotriva Moscovei și interdicții de export, oferind în același timp asistență umanitară și militară Kievului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...