Cea mai bătrână persoană din lume s-a stins. De unde era femeia care împlinise 124 de ani

Nicu Stan 24.11.2021, 17:21

Cea mai bătrână persoană din lume a murit. Femeia, născută în secolul al XIX-lea, a decedat la vârsta de 124 de ani. De altfel, aceasta mai avea puțin pentru a fi înregistrată ca fiind cea mai bătrână persoană de pe tot globul.

A murit cea mai bătrână persoană din lume. Femeia împlinise 124 de ani

Ultimul om născut în secolul al XIX-lea a decedat. Francisca Susano, din Filipine, avea nu mai puțin de 124 de ani şi era cel mai bătrân om de pe tot globul.

Francisca Susano și-a dat ultima suflare în casa ei. Cauza morții sale nu a fost încă anunțată, însă este sigură că nu avusese simptome de coronavirus.

Francesca Susano implinise 124 de ani
Francesca Susano implinise 124 de ani

Mama Lola, la un pas să intre în Cartea Recordurilor

De asemenea, femeia, care mai era numită cu afecțiune Mama Lola, s-a născut pe 11 septembrie 1897, când Filipine se afla încă era sub tutela Spaniei, iar pe tronul britanic era înscăunată regina Victoria.

Femeia era pe punctul de a intra în Cartea Recordurilor, Guiness World Records încă mai lucrând pentru a-i verifica femeii vârsta. Recordul de cel mai bătrân om din lume îi aparţine încă franţuzoaicei Jeanne Calment, care a ajuns să trăiască 122 de ani şi 164 de zile.

Autoritățile au făcut tristul anunț

În ciuda faptului că Mama Lola nu a prezentat simptomele bolii, aceasta va fi testată pentru coronavirus. De asemenea, autoritățile din Kabankalan, orașul unde locuia femeia, au confirmat știrea de pe rețeaua de socializare.

”Este mare durere în inima noastră. Am fost uimiţi şi trişti când am primit vestea că Lola Francisca Susano a murit la începutul acestei seri de luni, 22 noiembrie. Ea va rămâne mereu o sursă de inspiraţie şi o mândrie pentru noi“, au scris autoritățile din Kabankalkan pe rețelele de socializare.

Francisa Susano a supraviețuit mai multor pandemii

Potrivit documentelor, Francisca Susano a văzut lumina zilei pe data de 11 septembrie 1897, în anul în care a fost inventată cupa de înghețată, iar Marconi transmitea prima emisie radio peste ape.

De asemenea, Francisca Susano, cunoscută și ca Mama Lola, a supraviețuit unor numeroase evenimente. Astfel, Francisca Susano a supraviețuit  pandemiei de variolă din anii 1900, epidemiei de holeră din 1905 și pandemiei de gripă spaniolă din 1918.

Câți copii a avut femeia de 124 de ani

Francisca Susano a avut 14 copii, iar cel mai mare dintre ei este în vârstă de 99 de ani. Până în 2020, femeia era capabilă să vorbească fluent, să meargă și chiar putea să cânte la muzicuță.

Localnicii cred că secretul longevității Franciscăi Susano a constat într-o dietă bazată pe multe legume și puțină carne. În plus, femeia nu consuma deloc alcool.

Francisca Susano, o fire pozitivă

Francisca Susano spunea că viața ei lungă este datorată, în primul rând, rezultatului perspectivei sale pozitive asupra lucrurilor.

Urmăriți Impact.ro și pe