Ce vor învăța elevii ruși în școli. Lovitură colosală pentru Occident, nimeni nu credea că e posibil așa ceva

Badea Violeta 26.05.2023, 16:01
Ce vor învăța elevii ruși în școli. Lovitură colosală pentru Occident, nimeni nu credea că e posibil așa ceva

Rusia dă o lovitură dură Occidentului. Începând cu data de 1 septembrie, aproape 200 de elevi vor începe să studieze limbi africane, în cadrul unui proiect-pilot coordonat de Institutul Țărilor din Asia și Africa (ISAA) al Universității de Stat din Moscova, transmite agenția TASS. Iată despre ce cursuri este vorba mai exact!

Elevii ruși vor studia mai multe limbi africane

În locul englezei sau francezei, elevii din Rusia vor învăța câteva limbi africane, începând cu data de 1 septembrie. Concret, vorbim de cursuri de swahili, amharică și yoruba. Ele se vor ține de două ori pe săptămână.

Cursurile se vor preda în patru școli din Moscova, după cum a anunțat, de curând, Alexei Maslov, directorul institutului moscovit, la masa rotundă „Rusia – Africa: perspective pentru cooperarea economică”. Materiile vor fi predate de masteranzi și postuniversitari, a mai transmis Alexei Maslov.

„Vorbim, în primul rând, despre swahili, care se va preda în trei școli, și amharică, într-o instituție. Vom prezenta și yoruba, și o serie de alte limbi africane, dar acesta este pasul al doilea al proiectului nostru”, a spus acesta, potrivit sursei menționate mai sus.

De asemenea, directorul institutului din Moscova a menționat că scopul este acela de a îi motiva pe copii să studieze în continuare Africa. Departamentul de Educație al capitalei Rusiei sprijină acest program. În cazul în care se va bucura de succes, atunci va fi extins și în alte zone ale Rusiei.

Citește și Peste 20.000 de luptători Wagner au murit în Bahmut. Evgheni Prigojin, atenționare alarmantă pentru Rusia: „Trebuie să ne pregătim”!

Ce cursuri vor face elevii din Rusia
Ce cursuri vor face elevii din Rusia

„Engleza este o limbă moartă”

Amintim că, la finalul lunii trecute, Duma de Stat a propus eliminarea limbii engleze din programa școlară. În timpul reuniunii Consiliului Adunării Parlamentare a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), care este alcătuit din șase state post-sovietice, Viaceslav Volodin a spus că „engleza este o limbă moartă”, a transmis Moskovski Komsomoleţ.

Președintele Dumei de Stat a Federației Ruse a făcut această afirmație după discursul ținut în limba rusă al ambasadorului Chinei în Belarus. „Când tovarășul nostru emite un mesaj și îl înțelegem, putem vorbi de comunicare interetnică și acest lucru este foarte important. Engleza este o limbă moartă. Asta este, timpul ei a trecut”. „Vom încerca să facem și noi același lucru, să învățăm chineza!”, a mai transmis Viaceslav Volodin.

Citește și Rusia nu vrea să înghețe conflictul armat cu Ucraina: „Este prematur să vorbim deocamdată despre pace”!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...