Ce va avea în buzunar Alexandru Arșinel atunci când va urca din nou pe scenă. ”Sunt conștient că nu-mi va fi ușor”

Stan Filon 15.05.2021, 09:25
Ce va avea în buzunar Alexandru Arșinel atunci când va urca din nou pe scenă. ”Sunt conștient că nu-mi va fi ușor”

Vin vești bune pentru fanii marelui actor Alexandru Arșinel! Vedeta a anunțat că va reveni pe scena teatrului ”Constantin Tănase”, chiar dacă a recunoscut că nu îi va fi ușor. Spune însă că nu va renunța cu una cu două la marea lui iubire.

Alexandru Arșinel a spus ce va avea în buzunar când se va întoarce pe scenă

Alexandru Arșinel, în vârstă de 81 de ani, a trecut prin multe cumpene. A suportat un transplant de rinichi, iar pandemia de coronavirus i-a dat bătăi de cap, mai ales că a și contractat temutul virus. A fost internat chiar de două ori din cauza coronavirusului. După trei săptămâni de spitalizare, urmate de alte două de recuperare, actorul ne-a spus că se simte bine acum și chiar ne-a dat întâlnire la teatru, sâmbătă, 22 mai, de la ora 19.00.

Piesa propusă este “Hai, hai România”, care a avut premiera în 2018 și este inspirată de centenarul realizării Marii Uniri de la începutul secolului trecut. Regia e semnată chiar de Arşinel. “Sunt conştient că nu-mi va fi uşor. După trei săptămâni petrecute în spital, urmate de alte aproape două de recuperare, mă voi strădui să mă ridic la înălţimea aşteptărilor spectatorilor. La noi, la , spectacolele de revistă au nevoie nu doar de continuitate, ci şi de implicarea tuturor, inclusiv a actorilor experimentaţi.

Alexandru Arsinel a spus ce va avea in buzunar cand se va intoarce pe scena
Alexandru Arsinel a spus ce va avea in buzunar cand se va intoarce pe scena

”Iau bulinele necesare rugându-mă ca ele să-şi facă datoria”

Reţeta noastră implică deopotrivă şi colegii tineri, şi pe cei consacraţi, fiindcă numai aşa reuşeşti să mulţumeşti publicul care vine deopotrivă să-şi întâlnească vedetele de ieri şi de azi, dar să le descopere şi pe cele de mâine”, ne-a mai declarat marele actor.

Alexandru Arșinel spune că nu şi-a impus un prag dincolo de care nu va mai continua să urce pe scenă: “M-am gândit la chestiunea asta şi am hotărât că o să fac un pas înapoi atunci când fie publicul nu va mai reacţiona la poantele mele, fie atunci când fizic nu voi mai putea să duc un spectacol până la capăt!”.

Actorul recunoaște că își ia pastilele chiar înainte de spectacol, pentru ca publicul să nu-i vadă slăbiciunile. “Iau în fiecare zi diverse pastile, pentru diverse afecţiuni. În zilele de spectacol îmi urmez tratamentul şi-mi iau bulinele necesare rugându-mă ca ele să-şi facă datoria şi să nu mă lase de izbelişte, la întâlnirea cu publicul, care nu are nevoie să vadă slăbiciunile tale”, mai spune el.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI