Ce trebuie să mănânci la cină, conform Mihaelei Bilic. Nutriționista spune că așa poți slăbi

Andrei Simion 27.03.2023, 17:22
Ce trebuie să mănânci la cină, conform Mihaelei Bilic. Nutriționista spune că așa poți slăbi

Nutriționista Mihaela Bilic a dezvăluit ce trebuie să mănânci la cină, dacă îți dorești să pierzi în greutate. Specialista a explicat principiul de bază după care este bine să te ghidezi la ultima masă a zilei. Acesta este extrem de simplu de urmat.

Mihaela Bilic, despre motivul pentru care cina este importantă

În ciuda faptului că numeroase persoane consideră că este mai bine să sară peste masa de seară atunci când își doresc să piardă în greutate, nutriționista Mihaela Bilic susține că cina este importantă, pentru că are încă un rol în afară de cel de a te hrăni.

„Avem voie să mâncăm după ora 6:00 seara? Ani la rând nutriționiștii ne-au creat senzația că masa de seară este periculoasă pentru siluetă. Când de fapt la finalul zilei avem nevoie de un moment de relaxare, pe lângă refacerea rezervelor de energie. Putem spune că masa de seară are dublu rol, să ne hrănească și să ne dea o stare de bine.

Ce reguli trebuie să respectăm pentru o cină perfectă? Depinde de obiectivele pe care le avem și de ora la care ne culcăm. Țineți cont că metabolismul încetinește spre seară, însă chiar și în timpul nopții organismul consumă calorii pentru funcțiile de bază. Meniul diferă dacă vrem să slăbim, să avem o digestie ușoară sau un somn odihnitor. În cazul copiilor sau sportivilor alegerile vor fi diferite.”, a transmis Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.

Mihaela Bilic vorbeste in premiera despre viata ei amoroasa
Mihaela Bilic

Ce recomandă Mihaela Bilic pentru cină

Mihaela Bilic a adăugat că în general, la cină, farfuria trebuie să conțină: o treime proteine din carne, pește, ouă sau brânză; o treime făinoase, adică alimente precum cartofi, paste, orez, pâine, sau leguminoase boabe ca fasole, mazăre sau linte; și o treime legume proaspete sau gătite, cât mai colorate și mai diferite. Însă, dacă vrei să slăbești, principiul de bază se schimbă puțin.

„Dacă vrem să slăbim menținem în farfurie proteinele și legumele, însă renunțăm la făinoase. Un castron mare de salată asortată cu o bucată de carne sau pește la grătar sunt cel mai bun exemplu pentru o cină de slăbit. Atenție și la aportul de grăsimi, fiecare gram are 9 cal, deci fiți zgârciți cu uleiul din salată și alegeți carnea mai puțin împănată.”, a explicat Mihaela Bilic.

În cazul copiilor și sportivilor, produsele făinoase trebuie să ocupe o jumătate din suprafața farfuriei, iar proteinele și legumele câte un sfert. Motivul este acela că amidonul din făinoase reface rezervele de glicogen din ficat și mușchi, iar activitatea fizică de peste zi nu afectează rezervele organismului.

Dacă îți dorești să te bucuri de un somn odihnitor, este bine să consumi la cină brânză și preparate cât mai ușoare și ușor de digerat, cum ar fi supe creme sau tocănițe cu legume, conform nutriționistei. Însă, este bine să eviți prăjelile, tocăturile și alimentele ce fermentează, cum ar fi broccoli, varză, fasole. La capitolul desert, orezul cu lapte și bananele pot îmbunătăți calitatea somnului.

Urmăriți Impact.ro și pe