Ce trebuie să facă nașii la nuntă. Obiceiul pe care este bine să îl respecte la o săptămână de la cununia religioasă

Andra Daoud 30.06.2022, 18:09
Ce trebuie să facă nașii la nuntă. Obiceiul pe care este bine să îl respecte la o săptămână de la cununia religioasă

Suntem în plin sezon al nunților, iar cei care se află pentru prima dată în postura de părinți spirituali se interesează din timp ce trebuie să facă nașii la nuntă. Pe lângă faptul că sunt prezenți pe tot parcursul cununiei religioase și sunt responsabili cu lumânările, nașii au o serie de îndatoriri atât înainte, în timpul, cât și după nuntă.

Ce trebuie să facă nașii la nuntă, potrivit tradiției

Atunci când primesc propunerea de a fi nași de cununie, mulți oameni sunt copleșiți de o mulțime de emoții și întrebări. Legătura care se creează între nași și fini este una specială, pe viață și nu degeaba nașii se mai numesc și părinți spirituali. A fi nași este o bucurie și o onoare pentru cei care primesc această propunere, dar și o responsabilitate, o misiune pe care trebuie să o ducă la bun sfârșit. Pentru a vă descurca excelent într-o astfel de ipostază, este important de știut ce trebuie să facă nașii la nuntă.

Nașii și finii stabilesc de comun acord detaliile legate de nuntă, iar tradițiile și obiceiurile care se respectau cu sfințenie în trecut nu mai sunt așa stricte. Cu toate acestea, nașii au o serie de îndatoriri atât simbolice, cât și materiale, față de finii lor. Dacă tinerii care se căsătoresc își doresc ca nașii să le fie și martori la cununia civilă, este de bun-gust ca aceștia să fie de acord, în măsura în care se poate.

Cine trebuie să plătească taxele pentru slujba religioasă

Mai mult, nașii sunt alături de miri pe tot parcursul evenimentului, de la pregătirea acestora și până în momentul în care se dă darul. Și pentru că tot a venit vorba despre dar, nașii au câteva obligații materiale față de fini, la nuntă.

Potrivit tradițiilor românești, nașii trebuie să achite taxele pentru slujbele religioase (cea din ziua cununiei și cea care se face la o săptămână după nuntă). Lumânările, buchetul miresei și buchetul nașei intră, de asemenea, în obligațiile financiare ale nașilor. Voalul miresei și turta (în cazul în care se respectă tradiția cu turta) vor trebui să fie achitate, de asemenea, de către nași.

Ce trebuie sa faca nasii la nunta. Traditii si obiceiuri
Ce trebuie sa faca nasii la nunta

Ce trebuie să facă nașii la nuntă în timpul slujbei religioase

Pe lista cu ce trebuie să facă nașii la nuntă se mai numără și câteva aspecte care nu țin de sfera financiară, ci de consiliere, dacă se poate spune așa. Astfel, nașa poate merge cu mireasa să o ajute în alegerea rochiei de mireasă, dacă aceasta dorește. În ziua nunții, nașa ajută la gătitul miresei, fiind responsabilă pentru pusul voalului.

La rândul său, nașul îl ajută pe ginere să se pregătească pentru eveniment. Dacă se respectă tradiția cu turta, nașa rupe turta deasupra capului miresei, după ce i-a pus voalul. Un alt obicei de care mulți țin cont presupune ca nașii să vină împreună cu ginerele să ia mireasa de acasă.

La cununia religioasă, nașa intră în biserică alături de mire, iar nașul intră cu mireasa. Nașii țin lumânările pe parcursul slujbei religioase și, împreună cu preotul, pun verighetele pe degetele mirilor și le iau cununiile de pe cap.

Cine plătește răscumpararea miresei

La finalul cununiei religioase, nașul și nașa ies împreună cu mirii din biserică, mergând în spatele acestora. Odată ajunși la restaurant, nașii întâmpină invitații împreună cu mirii. Dacă mireasa este „furată” în timpul petrecerii, nașul este cel care negociază și plătește pentru „răscumpărarea ei”.

După petrecerea de nuntă, nașa îndepărtează voalul miresei și îi pune o basma, potrivit tradiției. Voalul miresei este pus de nașă pe capul domnișoarei care a prins buchetul de mireasă. La o săptămână după nuntă, nașii merg cu finii la biserică pentru slujba de binecuvântare și pentru a preda lumânările de la nuntă.

Urmăriți Impact.ro și pe