Elevii de clasa a IV-a au susținut marți, 16 mai, proba la Limba română din cadrul Evaluării Naționale. Scopul testelor este acela de a arăta în ce măsură și-au însușit copiii de clasa a IV-a elementele de bază prevăzute de programa școlară și de a-i ajuta pe cei care au lacune să le remedieze. Ce subiecte au avut de rezolvat elevii.
Evaluarea Naţională 2023 la clasa a IV-a se desfăşoară în timpul orelor de curs, iar timpul alocat este de 60 de minute pentru rezolvarea subiectelor, la fiecare testare. Subiectele sunt concepute de instituția din subordinea Ministerului Educației care realizează cerințele pentru toate examenele școlare.
La clasa a VI-a, testele de la Evaluare Naţională 2023 sunt structurate astfel: primul test vizează evaluarea unor competenţe de înţelegere a textului scris în limba română, iar cel de-al doilea test vizează evaluarea competenţelor de matematică și științe ale naturii.

Subiectele de la Evaluare Naţională 2023 la clasa a IV-a sunt pe două numere, iar elevii au avut la dispoziție 60 de minute pentru a le rezolva.
La testul 1, elevii au avut textul „O girafă în spațiu”, adaptare după o povestire de Cristina Donovici. La testul 2, textul a fost „O zebră în cosmos”, semnat de aceeași autoare. La ultimul exercițiu, cerința a fost ca elevii să redacteze un text de cel puțin șase rânduri, în care să prezinte patru idei despre cartea preferată.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Rezultatele obţinute de către elevi la Evaluare Naţională 2023 nu se anunță public și nu se trec în catalog. Astfel, rezultatele sunt comunicate de către învățător părinților sau reprezentanţilor legali ai elevilor, individual.
În cazul elevilor de clasa a II-a şi a IV-a, testele de la Evaluare Naţională sunt evaluate de către două cadre didactice evaluatoare, dintre care unul este învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar de la clasă. În cazul elevilor care au urmat studiile într-o limbă a minorităţilor naţionale, echipa este formată din trei cadre didactice, două cu specializările menţionate anterior, iar al treilea cu specialitatea limba şi literatura maternă.
Miercuri, 17 mai, are loc proba la Matematică.