Ce studii are, de fapt, George Simion, președintele AUR. Unde a învățat și ce scrie în CV-ul său

Stan Filon, Maria Irina 22.10.2021, 20:56
Ce studii are, de fapt, George Simion, președintele AUR. Unde a învățat și ce scrie în CV-ul său

Mulți se întreabă ce studii are, de fapt, George Simion, liderul AUR, partid ajuns în Parlament la ultimele alegeri legislative și care a avut un cuvânt greu de spus și la dărâmarea ultimului guvern al României, alături de PSD, dar și de USR-PLUS.

Iată ce studii are, de fapt, George Simion, președintele AUR

George Simion, în vârstă de 34 de ani, a ajuns în Parlamentul României, alături de colegii săi, după ce partidul lor, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a obținut la ultimele alegeri parlamentare un scor șocant de 9%! Cea mai vocală în campania electorală a fost Diana Șoșoacă, care a fost însă înlăturată din partid la scurt timp după ce AUR s-a instalat în Parlamentul României.

George Simion a absolvit în 2005 Colegiului Naţional ”Gheorghe Lazăr’’ din Bucureşti, iar în 2008 a terminat Facultatea de Administraţie şi Afaceri a Universităţii din Bucureşti. Este absolvent al programului de masterat la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi, promoția 2010, având ca temă de cercetare ”Crimele comunismului’’.

Ce studii are, de fapt, George Simion, presedintele AUR
Ce studii are, de fapt, George Simion, presedintele AUR

Pe stadion a învățat mai multe decât în toate școlile urmate

George Simion este cunoscut pe toate stadioanele din România, deoarece a fost fugărit de jandarmi pe multe dintre ele. Șeful AUR conduce grupul „Uniți sub tricolor”, o galerie ultras a echipei naționale și a fost implicat în multe acțiuni cu tentă naționalistă, atât în tribune, cât și în afara lor. Cu toată școala pe care o are, George Simion a recunoscut cu mâna pe inimă că adevărata educație a primit-o însă în…galeria de fotbal.

”Am învățat mai multe în peluză decât în toate școlile prin care am trecut. Principiile asociate vieții ultra’ sunt unele sănătoase și pot fi aplicate în viața de zi cu zi. Sloganul ”Basarabia e Romania!” a fost conceput și popularizat de oameni crescuți în peluze. E nevoie, în continuare, de susținere pentru cauzele patriotice și naționale”, susținea George Simion într-un recent interviu acordat revistei Ultra.

George Simion și-a adus toate cunoștințele dobândite pe stadion, dar și la școlile urmate, în Parlamentul României, unde s-a făcut remarcat prin discursurile sale naționaliste, dar și împotriva vaccinării și chiar a purtării măștii de protecție.

Mai mult, transmite în direct de cele mai multe ori chiar din Camera Deputaților, unde activează ca deputat. La căderea Guvernului Cîțu, George Simion a transmis în direct în timp ce îl jignea pe șeful Executivului. ”Această marionetă ne va părăsi. Am lucrat mult să-l dăm pe papagalul ăsta jos. O marionetă coruptă”, spunea liderul AUR, chiar în fața premierului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...