EXCLUSIV

Ce spune Elvira Deatcu după 22 de ani de mariaj: “Am avut destule cutremure emoționale în familia noastră”/ EXCLUSIV

Andreea Archip 11.08.2022, 19:27
Ce spune Elvira Deatcu după 22 de ani de mariaj: “Am avut destule cutremure emoționale în familia noastră”/ EXCLUSIV

Elvira Deatcu și-a cunoscut viitorul soț în adolescență, pe când avea doar 15 ani. Au atras-o ochii albaștri ai lui Horea, un băiat cu doi ani mai mare ca ea, alături de care avea să-și întemeieze la ceva ani distanță o frumoasă familie. În octombrie, cei doi împlinesc 23 de ani de când s-au luat. “Am avut destule cutremure emoționale în familia noastră, care este destul de mare”, a spus actrița, în exclusivitate, pentru Impact.ro și ne-a detaliat o întâmplare care a marcat-o profund și care a avut loc chiar la începutul relației.

“Vin lucruri din afară care se așează peste căsnicie”

Elvira Deatcu trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Horea, bărbatul de care s-a îndrăgostit în adolescență și împreună cu care are 2 băieți: Filip și Luca, băiatul cel mare fiind deja student la Milano, la Arhitectură. Soțul vedetei nu are legătură cu lumea artistică, el a absolvit Facultatea de Geologie și Geografie la Cluj și nu îi place să fie în lumina reflectoarelor.

Actrița și partenerul ei de viață sunt căsătoriți de peste 2 decenii și au reușit să treacă împreună cu bine peste provocările la care destinul i-a supus.

“Vin lucruri din afară care se așează peste căsnicie, sunt sunt tot felul de întâmplări triste, negative, de pierderi, care îl afectează pe unul dintre cei doi participanți. Cred că atunci când pornești la drum dintr-o iubire reală – pentru că de multe ori dăm greș, confundăm îndrăgosteala cu iubirea, îndrăgosteala și iubirea se transformă o dată cu trecerea timpului, capătă alte nuanțe – e firesc. Am trecut cu umor și cu înțelepciune peste toate. Eu asta recomand și asta doresc tuturor cuplurilor. E greu, nici ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu prea susține ideea de căsnicie”, este sfatul care a funcționat în familia Elvirei.

Ce spune Elvira Deatcu după 22 de ani de mariaj “Am avut destule cutremure emoționale în familia noastră” EXCLUSIV

Elvira Deatcu: “Am fost panicată, pentru că eram foarte tânără, nu suferisem pierderi de dimensiunea asta”

Elvira Deatcu a știut să se facă plăcută de către părinții soțului ei, însă destul de repede familia lui a fost lovită de pierderea celui mai important membru.

“Soțul meu și-a pierdut tatăl când noi încă nu eram căsătoriți. Eram împreună, eram deja în București și știu că am fost foarte speriată, pentru că ei sunt mai raționali, sunt ardeleni, sunt clujeni, ei nu sunt așa deschiși cum a găsit el familia mea, influența asta oltenească și-a spus cuvântul”, ne-a mărturisit ea.

Situația ivită a adus multă suferință, despărțirea fiind dureroasă și totodată inevitabilă.

“Părea că gestionează, că reușește să treacă peste, dar am avut câteva nopți foarte grele, de dezechilibru total pentru el și eu am fost panicată pentru că eram foarte tânără, nu suferisem pierderi de dimensiunea asta și nu știam cum să îl ajut. Trece timpul și cumva își pierde din intensitate suferința. După aceea și-a pierdut mama. Deci nu am fost feriți de probleme, am avut destule cutremure emoționale în familia noastră care este destul de mare”, a declarat, pentru Impact.ro, Elvira Deatcu.

Cei doi parteneri și-au fost alături și la bine și la greu și sunt părinții a doi băieți mari, de care sunt foarte mândri.

Urmăriți Impact.ro și pe