Alexandru Rafila vine cu detalii despre efectul pe care răspândirea tulpinii Omicron o poate avea în România. Ministrul Sănătății a reiterat scenariul în care am putea avea până la 25.000 de cazuri pe zi. Proporțional aproximativ 10% din persoanele infectate ar putea ajunge să dezvolte o formă gravă a bolii și să necesite tratament în secțiile de terapie intensivă. Ministrul anunța ieri că sunt pregătite 2500 de locuri pentru săptămânile următoare. Un număr mai mare de locuri în terapie intensivă ar putea fi asigurat și de refacerea aripilor din spitalele care au trecut prin incendii din cauza suprasolicitării instalațiilor de oxigen.
Cu ocazia unei vizite la Spitalul Matei Balș, Alexandru Rafila a prezentat, folosind cazul concret al instituției spitalicești, măsurile care au fost luate pentru a asigura asistență medicală în aceste spitale care în care s-au înregistrat incendii din cauza instalației de oxigen.
„Este foarte important să folosim toate resursele pe care le avem în această perioadă, să folosim toate resursele de acordare a asistenței medicale calificată. Ne pregătim pentru valul al V-lea. (…) Mi s-a părut, că în cursul anului trecut nu a existat suficientă preocupare pentru a asigura revenirea în circuit, a altor unități sanitare care au trecut prin din păcate prin incendii, asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm.” a declarat Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila spune că dacă numărul de cazuri va crește cu rapiditate, așa cum s-a întâmplat în alte țări din Uniunea Europeană, sistemul de sănătate va fi blocat. Acesta a precizat că România mai are doar câteva săptămâni să se pregătească pentru valul V.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Mai avem o perioadă de timp necesară ca să putem să avem o viziune clară asupra evoluției acestei boli. Trebuie să vedem dacă evoluția este diferită la populația vaccinată în procent mare. Este populația din Marea Britanie sau vaccinate în procent mai mic, apropos de gravitatea cazurilor. Dacă ai un număr mare de cazuri într-un interval de timp foarte mic atunci există pericolul de a bloca sistemul de sănătate.” a mai spus ministrul.
O soluție pentru evitarea supraaglomerării camerelor de gardă va fi tratamentul ambulatoriu cu noile tratamente cu antivirale, însă aceste tratamente sunt destinate pacienților care nu au nevoie de oxigen. În lipsa unui procent de vaccinați semnificativ, în România, valul V ar putea afecta foarte grav persoanele care au și alte boli și nu sunt vaccinate.