Ce se întâmplă cu școlile din București. Nicușor Dan a făcut anunțul oficial

Stan Filon / 30.10.2020, 11:16
Ce se întâmplă cu școlile din București. Nicușor Dan a făcut anunțul oficial

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, vrea ca școlile din Capitală să rămână închise și să funcționeze în mediul online până când indicele de incidență a noilor cazuri de COVID-19 va scădea sub nivelul de 3 cazuri la mia de locuitori.

Nicușor Dan vrea ca școlile din Capitală să rămână închise până când numărul îmbolnăvirilor va scădea sun 3 la mia de locuitori

”Copiii sunt transmițători ai acestei boli. Specialiștii în care am încredere au spus acest lucru. Întrucât școlile sunt o sursă de transmitere a bolii, o măsură de siguranță, în condițiile în care suntem și în București, putem să facem și școală online, în condiții acceptabile. Este o măsură pe care eu o susțin cu toată inima. Până când nu vom scădea acel indice sub 3, cum au stabilit specialiștii, eu susțin ca școlile să rămână închise, a spus Nicușor Dan, la B1 TV.

În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost raportate 1129 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr de pănă acum. Incidența cazurilor este de 3,69, mai mare decât cea din ziua anterioară. La nivel național au fost 6.481 de cazuri noi de coronavirus, cu peste 1.000 de infecții mai mult decât cu o zi în urmă, cea mai mare creștere de la o zi la alta și un nou record absolut. Situația se pare că devine din rău, în mai rău, iar medicul Alexandru Rafila spune că s-ar putea ajunge la dublarea sau chiar triplarea cazurilor de deces, din cauza noului virus.

Nicușor Dan vrea ca școlile din Capitală să rămână închise până când numărul îmbolnăvirilor va scădea sun 3 la mia de locuitori
Nicușor Dan vrea ca școlile din Capitală să rămână închise până când numărul îmbolnăvirilor va scădea sun 3 la mia de locuitori

”Mortalitatea se va dubla sau se va tripla”

”În Bucureşti, avem o cincime din cazurile înregistrate în România, ceea ce este foarte mult, iar Bucureştiul este un oraş dinamic, mult transport public. În ce priveşte mortalitatea, noi am plecat de pe un loc nefavorabil, locul 1 sau 2 în ultimele luni, deşi nu aveam multe cazuri.

O să vedeţi, pe măsură ce aceste cifre cresc şi sistemul de sănătate nu mai poate absorbi pacienţii, mortalitatea se va dubla sau se va tripla. În 2-3 săptămâni, cifrele vor fi foarte importante în percepţia publicului, pentru că mortalitatea va creşte şi oricâte eforturi vom face, dacă nu oprim creşterea, asistenţa medicală va fi limitată din punct de vedere al posibităţilor”, a avertizat medicul Alexandru Rafila la Antena 3.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI