Ce se întâmplă cu relația dintre Gina Pistol și Smiley, după 2 luni de izolare. Vedeta Antena 1 a făcut anunțul

Iancu Andreea 27.05.2020, 11:22

Amândoi sunt două dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi, iar vestea că formează un cuplu a bucurat multă lume. Gina Pistol și Smiley sunt frumoși și par să radieze de fericire în ultima vreme, semn că lucrurile merg bine. Totuși, perioada de izolare le-a dat oarecare bătăi de cap tuturor. Cum s-au descurcat cei doi, în aceeași casă, timp de două luni?

Gina și Smiley, o poveste frumoasă de dragoste

Atât Gina, cât și Smiley sunt extrem de iubiți de public. În timp ce admiratorii își doreau ca fiecare să își găsească fericirea într-un cuplu, Gina și Smiley ne-au surprins cu vestea relației dintre ei. Astfel, cu puțin timp în urmă, cei doi au recunoscut și pe rețelele de socializare că sunt împreună. 

Iar imaginile ne dovedesc că cei doi trăiesc o poveste de dragoste ca în filme. Ambii radiază de fericire și se bucură de ceea ce trăiesc. Chiar și în timp de stare de urgență. Frumoasa Gina a povestit care au fost activitățile sale în perioada izolării.

Pentru mine a fost o perioadă aglomerată, în care m-am ocupat foarte mult de casă. A trebuit să fiu și gospodină, să spăl, să fac curat, să fac de mâncare, dar în același timp să fiu și divă în live-uri sau pe Instagram, a dezvăluit Gina Pistol într-un interviu exclusiv pentru unica.ro.

Gina și Smiley și-au oficializat relația și pe rețelele de socializare Foto - Facebook
Gina și Smiley și-au oficializat relația și pe rețelele de socializare
Foto – Facebook

Ce a descoperit Gina despre Smiley în perioada izolării

Totuși, izolarea poate fi dificilă, multe cupluri ajungând să se despartă, pe măsură ce petrec atât de mult timp împreună. Nu este și cazul celor doi. Atât Gina, cât și Smiley, au putut să se descopere în izolare. De vreme ce tumultul cotidian a fost eliminat, aceștia au avut timp să stea la un pahar de vin, în tihna casei, fără să se vadă doar preț de o cafea dimineața și apoi abia în weekend. Este evident că ambii au un program încărcat în general, iar izolarea a venit ca o binecuvântare.

Totodată, izolarea i-a oferit Ginei ocazia să îl descopere pe Smiley așa cum nu îl cunoștea. Deși munca la studio îi ocupă timp, el nu se dă la o parte de la treburile casnice. Iar Gina apreciază extrem de mult această latură a lui Smiley.

În perioada asta am putut să ne petrecem mai mult timp împreună, pentru că de obicei eu sunt prinsă cu filmările, iar el, cu concertele sau cu munca de studio. Am făcut mișcare, am ascultat muzică, ba, mai mult, m-a ajutat și la gătit și la curățenie. Cred că asta am descoperit la el, că se poate implica în câteva dintre treburile casei, pentru că o parte dintre ele consider că sunt pentru mine. La un spălat de vase sau ajutor la gătit se pricepe foarte bine, a explicat vedeta în același interviu pentru unica.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...