Ce se întâmplă cu perioada de izolare în România. Vești bune făcute publice de Guvern

Luiza Moldovan 03.06.2020, 15:28

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că, din 15 iunie,  românii care vin din străinătate nu vor mai fi nevoiți să stea în izolare 14 zile. Virgil Popescu a anunțat și alte măsuri la televiziunea publică.

Vești bune anunțate de guvern

Etapa a treia a măsurilor de relaxare începe din 15 iunie. Acest lucru va presupune că oricine intră în țară începând cu această dată nu va mai fi nevoit să stea în izolare.

”Aș numi așa de o zonă a liberalizării de întoarcere în țară. Eu sunt optimist că începând cu 15 iunie nu va mai fi nevoie de această intrare în izolare, după ce revii în țară”, a declarat ministrul.

Există o foarte mare probabilitate ca mall-urile să fie redeschise după 15 iunie. Este dorința guvernului ca măsurile de relaxare să fie din ce în ce mai multe, astfel încât viața să revină la un curs firesc.

Relaxarea etapizată vine cu vești bune de la Ministerul Economiei
Relaxarea etapizată vine cu vești bune de la Ministerul Economiei

„Vrem să aducem viața la normalitate mai repede”

”Mi s-ar părea normal că dacă relaxăm și lucrurile merg bine, să putem ca la finalul acestor două săptămâni, să deschidem magazinele. Vrem să aducem viața la normalitate mai repede”, a spus Popescu.

Depindem încă de cum va evolua epidemia. Dacă numărul de cazuri va continua să descrească, e de așteptat să scăpăm și de obligativitatea purtării măștii. La sfârșitul lunii mai, Virgil Popescu declarase că, în etapa I a măsurilor de relaxare românii care vor pleca în vacanțe în Grecia și Bulgaria vor fi nevoiți să stea în izolare două săptămâni.

Urmăriți Impact.ro și pe