Ce se întâmplă cu Pasajul Ciurel după victoria lui Nicușor Dan. ”A costat prea mult pentru cât face”

Mirabela Vasile 29.09.2020, 07:58
Ce se întâmplă cu Pasajul Ciurel după victoria lui Nicușor Dan. ”A costat prea mult pentru cât face”

Ce se întâmplă cu Pasajul Ciurel după victoria candidatului USR-PLUS. Nicușor Dan a discutat despre problema fluidizării traficului în București și a vorbit în special de Pasajul Ciurel. Totodată, primarul ales al Capitalei a făcut precizări și despre lucrările de la Pasajul Doamna Ghica. Aici lucrările ar putea fi ”înghețate” fin cauza unor acte care nu sunt gata.

Ce se întâmplă de fapt cu Pasajul Ciurel după victoria lui Nicușor Dan.

Candidatul câștigător al dreptei în București a declarat că pentru diminuarea cozilor care se formează la Pasajul Ciurel va trebui realizat un studiu de trafic. De asemenea, a spus că lucrările la Pasajul Doamna Ghica ar putea fi „îngheţate” timp de două luni. Atunci vor fi asigurate toate actele necesare.

Nicusor Dan e nou primar ales al Capitalei
Nicusor Dan e nou primar ales al Capitalei

„Aşa-numita penetrare Ciurel s-a numit în epoca Ceauşescu – pentru că atunci a fost inventat – penetraţia A1-A2, adică un drum expres prin mijlocul oraşului care să unească cele două autostrăzi, gândindu-ne că autostrada către Constanţa va ieşi pe lângă Splai, nu puţin mai înspre Pantelimon, cum iese acum. Problema cea mai mare a acestui proiect şi motivul pentru care instanţa a suspendat mai mulţi ani proiectul este că continuarea lui trece la 20 de metri de un bazin de apă potabilă, din care bucureştenii beau apă. Din cauza unor fenomene chimice, nu poţi să acoperi bazinele de apă potabilă. Pe de altă parte, nu poţi să treci cu trei benzi pe sens pe lângă apa potabilă. Acesta este motivul pentru care proiectul, aşa cum este, nu poate să fie realizat”, a declarat Nicuşor Dan.

Care sunt soluțiile pentru fluidizarea traficului în București

Acesta crede că pentru fluidizarea traficului în zonă sunt necesare dezvoltarea transportului în comun şi proiecte de infrastructură. Acestea ar trebui  să direcţioneze presiunea de pe Iuliu Maniu către Şoseaua de Centură.

„Soluţia pentru acea zonă, care într-adevăr este foarte aglomerată, este 1 – cu transportul în comun şi, în special, metroul de suprafaţă. De exemplu, pe Iuliu Maniu dimineaţa vin înspre Bucureşti oameni din Chiajna şi împrejurimi, în condiţiile în care tu ai gară în Chiajna şi trenul din Chiajna până în Gara de Nord face zece minute. Numai că această linie nu există. Cu metroul de suprafaţă oamenii aceştia pot să ajungă în 20 de minute în Pipera. Şi, strict pe trafic, dacă faci Şoseaua de Centură la patru benzi şi te înţepi şi din bulevardul Timişoara, deci şi din str. Liniei, şi termini şi Prelungirea Ghencea, iei toată presiunea de pe Iuliu Maniu şi o duci către Şoseaua de Centură”, a explicat Nicuşor Dan.

Urmăriți Impact.ro și pe