Ce se întâmplă cu brazii de Crăciun, după ce îi arunci. Specialiștii ne-au spus unde ajung aceștia. Soluția găsită de Andreea Marin

Andrei Cezar 13.01.2021, 16:29

Spiritul sărbătorilor de iarnă este strâns legat de bradul de Crăciun în jurul căruia ne adunăm alături de cei dragi pentru a ne bucura de cadouri. Însă după ce perioada sărbătorilor a trecut, pomii naturali ajung la gunoi. Cum decurge întregul proces de reciclare al acestora, dar și ce metode de a păstra bradul și după Sărbători există, vedeți în cele ce urmează.

Ce se întâmplă cu brazii de Crăciun, după Sărbători. Varianta pe care a ales-o Andreea Marin, extrem de apreciată de fani

Unii oameni  aleg să despodobească bradul imediat după Revelion, iar alții după Sfântul Ion, ziua care închieie, practic, perioada sărbătorilor de iarnă. O mare parte dintre cei care au avut brazi naturali îi lasă lângă pubelele de gunoi, ori îi aruncă pe unde apucă și astfel, în Capitală spre exemplu, se creează adevărate depozite de pomi, care de multe ori încurcă fie circulația pietonală, fie cea a mașinilor.

Firmele de salubrizare fac maratoane pe străzile Capitalei pentru a colecta pomii care, până nu demult, au fost împodobiți cu cele mai frumoase globuri și beteală. Primăriile Sectoarelor 2, 3 și 6 au anunțat un program special de colectare a brazilor, separat de ridicarea celorlalte deșeuri. Autoritățile îi roagă pe oameni să lase brazii în zona ghenelor de gunoi și să nu-i arunce la întâmplare pe domeniul public.

Primăria Sectorului 6, spre exemplu, a pus la dispoziția cetățenilor 22 de puncte de colectare special amenajate pentru pomii de iarnă, care se află în cartierele: Militari, Drumul Taberei, Ghencea, Crângași și Giulești, potrivit green-report.ro. Brazii vor fi colectaţi de la punctele special amenajate până pe 31 ianuarie, zilnic, în intervalul orar 7,00 – 17,00.

Reciclarea brazilor

Reciclarea brazilor de Crăciun, multiple beneficii pentru sol

Procesul de reciclare a brazilor de Crăciun este simplu. După ce firmele de salubrizare adună pomii, îi trimit către stațiile de sortare, iar acolo sunt transformați în compost, un îngrășământ natural folosit pentru grădini, terenuri agricole, amenajări peisagistice și nu numai.

Bajusz Murányi Gyöngyi, reprezentanta unei firme de compostare, ne-a explicat întregul proces.

”Prima dată îi tocăm (brazii – n.r.), apoi îi punem în prisme. Trebuie să fie active undeva între 6 și 8 luni, depinde de vreme și de umiditate, iar apoi avem produsul finit – compostul – un îngrășământ natural. Acesta se folosește la legume, la flori, la pomi. Momentan nu prea am primit brazi, urmează acum să primim o cantitate mai mare.”, a precizat Bajusz Murányi Gyöngyi.

Ce poți face cu brazii de Crăciun, dacă nu vrei să îi arunci

De asemenea, brazii naturali cumpărați de la un anumit retailer din București pot fi returnați, pe baza bonului fiscal, în schimbul unui voucher de cumpărături, compania ocupându-se în ulterior de reciclarea lor.

Brazii de Crăciun pot fi utilizați și în alt mod. Spre exemplu, o asociație din Bihor a montat, anul trecut, într-un lac 50 de pomi de iarnă pe care peștii să-și depună icrele.

Vedetele, în schimb, au apelat la alte trucuri. Andreea Marin, spre exemplu, nu a dorit să arunce brăduțul la gunoi, ci a preferat să îl păstreze în ghiveci și să îl replanteze în grădină alături de trandafiri. De altfel, postarea în care a dezvăluit soarta pomului de Crăciun a strâns mii de aprecieri din partea urmăritorilor ei.

”Bună dimineața, prețuiește viața! Pomul nostru de iarnă va deveni parte din familie, va fi plantat cu drag în grădina noastră, vecin cu trandafirii multicolori. Ce zi frumoasă și însorită!” a scris Andreea Marin pe contul său de Instagram.

Andreea Marin isi replanteaza bradul de Craciun

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe