Ce se întâmplă cu anul școlar și cu examenele naționale dacă greva profesorilor nu se oprește. Anunțul făcut de ministrul Educației

Stan Filon 29.05.2023, 15:13
Ce se întâmplă cu anul școlar și cu examenele naționale dacă greva profesorilor nu se oprește. Anunțul făcut de ministrul Educației

Vin vești proaste pentru elevi, după ce greva profesorilor se pare că se prelungește. Acum s-a aflat ce se întâmplă cu anul școlar și cu examenele naționale, dacă greva profesorilor nu se oprește. Autoritățile de la Ministerul Educației fac calcule peste calcule și pun pe hârtie toate scenariile.

Ce se întâmplă cu anul școlar și cu examenele naționale dacă greva profesorilor nu se oprește

Așadar, oficialii de la Ministerul Educației fac scenarii peste scenarii pentru a fi pregătiți în cazul în care greva generală a profesorilor va continua. Aceștia spun că elevii vor avea toate mediile încheiate, mai ales cei de clasa a XII-a pentru a putea susține examenele de Bacalaureat.

Deși oficialii de la Ministerul Educației se așteptau ca greva generală a profesorilor să țină doar câteva zile, iată că aceasta a intrat deja în cea de-a doua săptămână, iar lucrurile nu par a se rezolva foarte curând. În aceste condiții, se discută fel și fel de scenarii pentru ca elevii să poată merge mai departe. Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce se va întâmpla cu examenele naționale și cu anul școlar în cazul în care negocierile între sindicate și Guvern nu ajung la un punct comun.

Ce se intampla cu anul scolar si cu examenele nationale daca greva profesorilor nu se opreste
Ce se intampla cu anul scolar si cu examenele nationale daca greva profesorilor nu se opreste

Ce calcule se fac la Ministerul Educației

„Înscrierile la examenul de Bacalaureat încep de astăzi, însă vorbim despre o perioadă de înscriere: 29 mai – 7 iunie. Există timpul necesar pentru a se realiza aceste înscrieri, dar dacă va fi nevoie, o vom prelungi, însă deocamdată avem unități de învățământ unde se poate realiza această înscriere, acolo unde se poate asigura resursa umană în acest sens. Pentru celelalte unități de învățământ, sperăm că protestul se va finaliza cât mai repede și vom rămâne în perioada anunțată care se încheie pe 7 iunie”, e explicat Ligia Deca.

Ministrul Educației a vorbit și despre mediile elevilor, care trebuie încheiate foarte curând. Oficialul spune că, dacă va fi nevoie,se va modifica structura anului școlar.

„Mediile trebuie încheiate, conform calendarului școlar, până la finalul acestei săptămâni. Dacă situația o va impune, putem modifica structura anului școlar pentru cei care sunt în clasa a XII-a sau clasa a XIII-a, în așa fel încât să dăm timpul necesar pentru închidere mediilor cât și pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat.

„Vom prelungi și noi anul școlar”

Ministerul Educației va lua toate măsurile astfel încât situația școlară a tuturor elevilor să fie încheiată și să se asigure participarea la examenele naționale. Nu vom lăsa niciun elev fără situație neîncheiată și fără posibilitatea de a da examenele care îi sunt necesare pentru a merge mai departe”, a mai spus ministrul.

Oficialii iau în calcul și cel mai sumbru scenariu, acela în care greva profesorilor să se desfășoare pentru o perioadă mai lungă. Ei bine, în acest caz, ministrul Educației spune că și anul școlar se va prelungi!

„Există soluții în cazul în care această perioadă se prelungește. Vom prelungi și noi anul școlar. Nu există varianta în care să nu finalizăm anul școlar, să nu se încheie mediile, să nu se desfășoare examenele naționale. Toate se vor desfășura, chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului școlar”, a mai spus Ministrul Educației, Ligia Deca, pentru observatornews.ro. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...