Ce se întâmplă cu Acces Direct pe 1 decembrie. Decizia luată de Antena 1

Ana Anitoiu 27.11.2020, 14:24
Ce se întâmplă cu Acces Direct pe 1 decembrie. Decizia luată de Antena 1

Emisiunea ”Acces Direct” va avea o ediție atipică, marți, 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Televiziunea Antena 1 a luat o decizie în acest sens. Prezentatoarea Mirela Vaida a dezvăluit ce se va petrece și ce invitați va avea, în zi de sărbătoare.

Ce invitați vor fi la emisiunea ”Acces Direct”, pe 1 decembrie

Astfel, după cum a anunțat Mirela Vaida, pe 1 decembrie, la emisiunea ”Acces Direct” sunt invitați: Armin Nicoară, Georgiana Lobonț, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Viorica Macovei, Andrei Păunescu și alți mari artiști din lumea muzicii tradiționale românești.

În timpul ediției ”Acces Direct” de pe 1 decembrie, două echipe de tineri artiști se vor întrece în bucătărie. Cea mai bună mâncare de fasole cu ciolan va fi gustată de toți din platou. Acest concurs culinar va fi moderat de către Alexandra Velniuc. Ea va înmâna trofeul ”Ciolanul de aur” câștigătorului de drept.

Ce se intampla cu Acces Direct pe 1 decembrie. Decizia luata de Antena 1
Acces Direct, editie speciala, de 1 decembrie

Ce va mai intra în programul ”Acces Direct”, pentru 1 decembrie

De asemenea, Mirela Vaida și-a asigurat telespectatorii că ediția ”Acces Direct” de pe 1 decembrie va fi făcută ”special pentru dorul românilor de pretutindeni”. Vor fi țesute ii și alte componente ale portului tradițional românesc, în platoul emisiunii. Ediția de Ziua Națională a României va începe marți, de la ora 14:00, la Antena 1.

”Va fi o emisiune cu foarte mult umor, cu multă bună dispoziţie, aşa cum se cade în zi de sărbătoare. Vom cânta cântece cu temă istorică, vom povesti cu invitaţii noştri, mai ales că vom avea şi meşteri populari care vor ţese în război, în platoul emisiunii, ii, trăistuţe şi alte componente ale portului tradiţional românesc”, a transmis Mirela Vaida, conform unui comunicat Antena 1.

Ce se intampla cu Acces Direct pe 1 decembrie. Decizia luata de Antena 1
Acces Direct, editie speciala, de 1 decembrie

Vulpița și Viorel Stegaru, veteranii ”Acces Direct”, noi probleme

Veteranii emisiunii ”Acces Direct”, care au ținut show-ul lider de audiență, Veronica, poreclită Vulpița, și Viorel Stegaru, au noi probleme. Se pare că cei doi s-au supărat pe una dintre vecinele lor, care i-a atras atenția lui Viorel.

”Așa, Viorele. Să te apuci de treabă, să nu mai văd iarba pe aici, să nu mai văd gunoi, nu te râde că îți dau la fund. Auzi, Viorele! Lemnele alea toate trebuie așezate frumos, ca un om gospodar și de băiat tânăr. Așa, puse frumos una peste alta. Să vii la babă să vezi cum e la babă. Îmi pare bine că mi-au venit niște vecini buni și îmi e drag de voi. Să veniți la Tanti Mița și vă dă și oușoare, cocoșel, dar nu degeaba cocoșelul”, le-a spus vecina Mița soților Vulpița și Viorel Stegaru.

De ce nu a revenit Simona Gherghe la ”Acces Direct”

Înainte de a naște cel de-al doilea copil, Simona Gherghe s-a retras de la emisiunea ”Acces Direct”. Recent, însă, ea a fost anunțată drept prezentatoarea show-ului ”Mireasa” de la Antena 1 și a explicat de ce nu și-a reluat, în schimb, vechiul proiect.

Simona Gherghe a povestit că își dorea o schimbare în plan profesional, deoarece obosise. În plus, prezentarea show-ului matrimonial ”Mireasa” nu ar fi la fel de solicitant, în ceea ce privește programul de lucru. Emisia îi permite prezentatoarei să fie plecată de acasă atunci când copiii ei iau prânzul și dorm.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...