Ce se întâmplă azi cu Palatul Reginei Maria din Mamaia. Era mai frumos ca ”rivalul” din Balcic

Rădulescu Valentin 11.08.2020, 12:13
Ce se întâmplă azi cu Palatul Reginei Maria din Mamaia. Era mai frumos ca ”rivalul” din Balcic

Una dintre cele mai frumoase clădiri de pe litoralul românesc s-a transformat acum într-o groapă de gunoi. Palatul Reginei din Mamaia era cândva bijuteria acestui loc, iar în timp, a ajuns uitată de lume. Puțini știu povestea acestei construcții și ce însemna la acea vreme. În schimb, reședința de vară a Reginei Maria din Balcic a fost transformată de bulgari într-o adevărată atracție.

Cum arată astăzi Palatul Reginei Maria din Mamaia?

Palatul regal din Mamaia era cândva cea mai apreciată clădire de pe litoralul românesc, însă, aceasta începe să se degradeze în fiecare an. Acum este unul dintre cele mai evitate locuri, din cauza mirosului urât care se simte după gardul de piatră cu care este înconjurat. Unul dintre cele mai atractive locuri și apreciate de Regina Maria, este acum un dezastru. În jurul palatului se află multe gunoaie, printre care peturi, hârtii și măștii de protecție.

Din păcate puțini știu istoria clădirii, unde călcau numai oameni de rang înalt. Autoritățile române au decis de curând redobândirea construcției, pentru a transforma palatul din nou într-un punct de atracție, dar momentan nu se poate face nimic. Bijuteria de pe litoralul Românesc a fost vândută de fostul primar Radu Mazăre unei firme la un preț de doar 23 euro/metru pătrat, iar noul proprietar nu a investit nici un ban în renovarea acesteia.

Ce se întâmplă azi cu Palatul Reginei Maria din Mamaia. Era mai frumos ca ”rivalul” din Balcic
Ce se întâmplă azi cu Palatul Reginei Maria din Mamaia. Era mai frumos ca ”rivalul” din Balcic

Cum a apărut Palatul Regal

Reședința regală a fost construită între anii 1924 și 1927, după planurile făcute de arhitectul italian Mario Stoppa, iar mai apoi a fost decorată de Regina Maria cu mobilier personalizat. Ulterior, Regina Maria a donat reședința regală principesei Elena și Regelui Mihai, acolo unde Regele își petrecea vacanțele la mare. Totodată, Palatul Regal a fost și refugiul Reginei Maria pentru un timp. În prezent, clădirea stă se degradeze, iar nimeni nu a putut să facă nimic în această privință. Pe de altă parte, bulgarii au reușit să transforme reședința de vară a Reginei Maria de la Balcic într-un principal punct de atracție.

„La Mamaia, este o căsuţă care poartă pecetea mea. Se găseşte pe aceleaşi locuri cu o casă mult mai puternică pe care eu şi regele am clădit-o pe nisipurile ţărmului întins aşa kilometri şi kilometri, care ne-a dat totdeauna la toţi o mare bucurie”, spunea Regina Maria.

Urmăriți Impact.ro și pe