Ce salariu au Răzvan Simion și Dani Oțil la Antena 1. Acesta este suma pe care o încasează lunar, după 12 ani de emisiune

Dani Oțil și Răzvan Simion sunt, fără îndoială unul din cele mai vibrante și energice duo-uri de la televiziunile din România. Cei doi prezentatori ne încântă diminețile de mai bine de un deceniu, timp în care au acumulat venituri semnifiative din urma producției de la Antena 1.

Salariile încasate lunar de Răzvan și Dani

Simpaticul cuplu de moderatori ai emisiunii ‘Neatza cu Răzvan și Dani se difuzează de luni până vineri, de la ora 08:00, la 12:00. Cei doi matinali au copilărit împreună pentru că amândoi sunt de loc din Reșița, iar prietenia lor durează deja de ani de zile.

Matinalul prezentat de Răzvan și Dani s-a difuzat neîntrerupt, în ultimii 12 ani, de când există și această formulă de moderatori. Emisiunea aduce în fața românilor mai multe personalități din viața publică, cântăreți, actori, dar au avut și invitați străini de seamă, cum este Mike Tyson.

„Formatul nostru pleacă de la o idee foarte simplă. Nu este scris pe o hârtie, nu are un dosărel din formatele de afară. S-a născut simplu din câteva idei pe care le-am discutat deja când eram la radio. Ideea este una simplă, exact ca în «Friends», ”Seinfeld” sau alte sitcomuri, scriptate de data asta. Ne imaginăm că eu şi Răzvan locuim împreună, ceea ce se şi întâmpla când am început emisiunea. În jurul nostru sunt prietenii, vecinii de palier, oameni mai mult sau mai puţin cunoscuţi”, spunea Dani Oțil, într-un interviu acordat News.ro.

Răzvan Simion și Dani Oțil încasează, fiecare, un onorariu care se ridică la 10.000 de euro, pentru moderarea matinalului de la Antena 1.
Celebrul cuplu de prezentatori de la “Neatza cu Răzvan și Dani” este foarte căutat pentru prezentările de evenimente. Răzvan a intrat în industria artistică acum câțiva ani, când, alături de colegul lui, Dani Oțil, a devenit maestru de ceremonii și a prezentat festivaluri muzicale sau concerte.

Dani Oțil, pe numele rău real Oțil Daniel Zeno, deține propria firmă, ce poartă numele Dani Otil SRL. Compania a înregistrat în 2019 un profit net de 59. 254 de lei, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor Publice.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI