Ce salariu are un psiholog în România şi cât costă o şedinţă

Badea Violeta 17.09.2021, 09:41
Ce salariu are un psiholog în România şi cât costă o şedinţă

Atunci când îți alegi o meserie, oricare ar fi ea, o faci în funcție de vocație, dar și de salariu. Oricât ai nega, banii sunt importanți, fiindcă aduc liniștea și minumul de confort de care ai nevoie. În acest material vom dezvălui ce salariu are un psiholog în România,

Ce sumă încasează un psiholog din România

Din păcate tot mai mulți oameni trec prin stări depresive și ajung în cabinetele psihologilor. Specialiștii sunt acolo pentru a le asculta problemele personale și pentru a le oferi un tratament de specialitate. În ultimii ani, această meserie a devenit tot mai căutată. Probabil te-ai gândit și tu până acum că ai vocație pentru așa ceva și te-ai întrebat ce salariu are un psiholog.

Ei bine, noi îți vom dezvălui câți bani se câștigă din această meserie. Menționăm că salariul unui psiholog diferă în funcție de experiență, dar și de investiția pe care el însuși a făcut-o în formarea sa. Unii aleg să lucreze în instituții, în timp ce alții își deschid propriile cabinete.

În general un psiholog cu experiență între trei și cinci ani poate avea un salariu de aproximativ 2.455 de lei net, conform ejobs.ro. Însă, veniturile pot varia în funcție de oraș, de experiență, de studii și de instituțiile în care psihologii aleg să lucreze. În prezent cele mai mari salarii sunt plătite în București. Aici sunt companii care oferă sume de peste 2.800 de lei lunar.

Cat costa o sedinta la psiholog
Cat costa o sedinta la psiholog

Cât costă o ședință la cabinetul de psihologie

Pentru a câștiga și mai bine ca psiholog există varianta de a-ți deschide un cabinet individual, dar pentru asta va trebui să faci o investiție. Primul pas este acela de a-ți închiria un spațiu. De asemenea este obligatoriu să-ți deschizi o firmă care să funcționeaze asemănător cu un PFA.

Totul efortul va merita. Un psiholog care beneficiază de cabinet individual solicită circa 200 de lei pentru o singură ședință, conform life.ro. Menționăm că aceasta durează circa o oră și este evident că se pot lucra cu mai mulți clienți într-o singură zi. Astfel, veniturile ar putea crește considerabil.

Este adevărat că pentru fiecare pacient, psihologul trebuie să plătească impozit la stat, plus alte cheltuieli cu firma și poate rămâne doar cu jumătate din suma încasată. Chiar și așa, cei care aleg să-și deschidă un cabinet individual rămân cu bani frumoși la sfârșitul lunii.