Ce salariu are, de fapt, un agent de vânzări la o firmă de asigurări auto

Daria Petrescu 06.06.2020, 13:35
Ce salariu are, de fapt, un agent de vânzări la o firmă de asigurări auto

În cazul în care vrei să te angajezi într-o companie și nu vrei să devii agent de asigurări individual, există firme care sunt dispuse să angajeze fără să ceară experiență. Însă, ca agent de asigurări, ea mai importantă sarcină pe care o ai este de a-i ajuta pe clienți să găsească o poliță de asigurare potrivită pentru nevoile lor. Salariul este pe măsura efortului agentului, mai ales că veniturile vin în funcție și de comisioane.

Salariul unui agent de vânzări la o firmă de asigurări auto diferă, în funcție de munca pe care o depune

Câștigurile agentului de vânzări sunt direct proporționale cu munca pe care o depune și depind în mare măsură de experiență și de timpul pe care îl dedică acestei activități. Agenții de asigurări independenți sunt plătiți pe bază de comision, în funcție de valoarea polițelor vândute. Cu alte cuvinte, comisionul este stabilit în raport cu vânzările.

Un agent de asigurări cu experiență poate ajunge să câștige lunar peste 5.000 de lei, în timp ce salariul unui începător poate porni de la aproximativ 1.700 de lei pe lună.

Câștigurile agentului de vânzări sunt direct proporționale cu munca pe care o depune
Câștigurile agentului de vânzări sunt direct proporționale cu munca pe care o depune

De asemenea, salariul depinde, așa cum am menționat mai sus, de timpul pe care îl dedici acestei activități.

Există agenți de vânzări care fac acest job part-time, în timp ce alții dedică tot timpul pentru a prospecta piața asigurărilor și pentru a stabili întâlniri cu potențiali client, potrivit bundeangajat.olx.ro.

Ce responsabilități are un agent de asigurări auto

Meseria de agent de asigurări presupune, în primul rând, vânzarea polițelor de asigurări. Acestea pot include asigurări de viață, asigurări auto, de locuință, de călătorie sau de sănătate. Rolul tău este de a te asigura că promovezi serviciile de asigurări și că reușești să atragi cât mai mulți potențiali clienți.

Desigur, fișa postului pentru un agent de asigurări este mult mai complexă și poate include următoarele atribuții:

Organizează și verifică primele încasate în baza polițelor de asigurare încheiate;

Caută potențiali clienți, îi sună și stabilește întâlniri cu aceștia;

Identifică nevoile clienților și încheie polițe de asigurări în funcție de acestea;

Oferă suport și consultanță clienților la întrebările pe care le pot avea despre asigurări, înainte și după încheierea poliței;

Efectuează inspecții asupra riscurilor preluate în asigurare;

Analizează solicitările clienților;

Creează și implementează strategii de marketing pentru a promova serviciile de asigurări;

Prospectează constant piața pentru a crește numărul de clienți;

Îndeplinește task-uri administrative, precum menținerea unui istoric al polițelor încheiate;

Se ocupă de reînnoirea polițelor;

Pregătește și prezintă rapoarte detaliate către management despre polițele încheiate și strategiile de vânzare;

Prezintă avantajele și dezavantajele diferitelor tipuri de polițe, astfel încât să promoveze vânzarea acestora;

Oferă suport clienților într-un mod prietenos, prompt și cât mai clar.

 

Urmăriți Impact.ro și pe