S-a aflat ce avere are Daniel Horodniceanu, procurorul care are o mulțime de probleme cu legea. Șoferul vitezoman, care a încercat să intimideze Poliția Română, se lăfăie în bani și duce o viață lipsită de griji. Are un salariu impresionant și deține proprietăți evaluate la sume colosale
Daniel Horodniceanu este implicat într-un scandal de zile mari, după ce a încercat să intimideze polițiștii care l-au oprit în trafic. Acesta circula cu o viteză mult prea mare pentru zona în care se afla, dar a crezut că va ieși basma curată dacă le spune oamenilor legii cine este și ce funcție importantă deține. Tot ce a făcut a fost să complice și mai tare lucrurile.
Se pare, însă, că Daniel Horodniceanu are o situație financiară extrem de bună și câștigă sume la care unii români nici măcar nu își permit să viseze. Conform declarației sale de venit, când era șef la DIICOT, a încasat un salariu de 221.759 de lei, la care s-au mai adăugat 218.232 de lei, sumă ce reprezenta veniturile nete din 2021. De asemenea, la aceste sume se adaugă și 70.680 de lei, din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Suma totală în anul respectiv a fost de 510.671 de lei.
De asemenea, deține o casă la Iași, de 245 mp, împreună cu soția sa, iar asta nu este tot. Mai are și o locuință de vacanță în Ceahlău, de 106 mp, precum și trei terenuri intravilane, două în Iași și unul în Ceahlău, și un teren agricol, în Iași.
Procurorul deține și o mașină marca BMW, din anul 2016, dar și un Mercedes, fabricat în 2013. Cât despre conturile bancare, are un depozit de 270.000 de lei la BRD un cont la NN Asigurări, de tip fonduri de investiții, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare, unde a mai depozitat 151.901 lei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Daniel Horodniceanu a umilit doi polițiști în trafic, atunci când a fost oprit pe motiv că circula cu o viteză mult prea mare. În acel moment, el a încercat să îi intimideze pe agenți, explicându-le cât este el de important și ce funcții mare deține.
În acest moment se află în plină anchetă, iar autoritățile vor decide dacă a avut loc o abatere disciplinară și ce sancțiuni trebuie să îi aplice: avertisment, diminuarea salariului pe o anumită perioadă, retrogradarea din gradul profesional deținut până la excluderea din magistratură.
Procurorul susține, însă, că este nevinovat și regretă că nu ar fi acționat așa cum trebuie. Daniel Horodniceanu admite că înregistrarea este trucată.
„Am asistat la o sceneta bine pusă la punct de doi polițiști care ma cunoșteau,. Astăzi am aflat ca aceasta sceneta a fost și filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, și nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având și alte pasaje, tăiate, insa. As accentua ideea ca filmarea, scoasa din context, ilustreaza un personaj reprobabil care abuzeaza de putere in fata unui politist la datorie.
Realizez ca m-am aflat intr-o situație provocată, dar ce este regretabil și îmi reproșez acest lucru, este ca nu am rezistat provocării și, pe acest fond emoțional, probabil și combinat cu unele probleme personale, am reacționat in acest mod, care nu ma caracterizează”, a transmis fostul șef al DIICOT.